FCSB a câștigat derby-ul cu Dinamo

0
140

Echipa FCSB și-a consolidat locul 1 în clasamentul Superligii, după ce a învins Dinamo în deplasare, cu 1-0 (0-0), pe Arena Națională. Golul lui Florinel Coman din lovitură liberă a adus victoria celor de la FCSB în fața lui Dinamo.

Meciul a început cu o întârziere de zece minute din cauza faptului că partida Oţelul Galaţi – Universitatea Craiova (1-3) a fost amânată cu o oră. Golul a fost înscris de Florinel Coman (52), din lovitură liberă de la 20 de metri.

În minutul 24, roș-albaștrii au beneficiat de un corner, iar cel care a mers să execute a fost Risto Radunovic. În momentul în care s-a apropiat de colțul terenului, suporterii dinamoviști au început să arunce cu hârtie mototolită și cu petarde.

Una dintre ele a explodat lângă asistentul Romică Birdeș, care a dus mâna la față după ce a fost lovit de rămășițele obiectului pirotehnic.

Centralul Iulian Călin s-a îndreptat spre locul incidentului, însă tușierul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că partida s-a reluat imediat.

FCSB și-a creat prima ocazie la începutul reprizei a doua, dar mingea șutată de Darius Olaru s-a dus pe lângă bară.

În minutul 49, galeria celor de la FCSB a aruncat mai multe torţe pe gazon, cu acest prilej având loc şi o busculadă între jucătorii celor două echipe. Quentin Bena (Dinamo) şi Adrian Şut (FCSB) au primit cartonaşe galbene.

După ce FCSB a deschis scorul, Dinamo a fost mult mai ofensivă şi a avut mai multe ocazii bune de egalare. Goncalo Gregorio (64) a şutat de la 25 de metri, dar portarul Ştefan Târnovanu a respins în corner.

În minutul 71, joc a fost întrerupt un minut după noi petarde aruncate pe teren. Ulterior, Dinamo și-a mai creat trei ocazii, dar scorul a rămas nemodificat.

După acest rezultat, Dinamo a ajuns la 11 etape fără victorie, trei egaluri şi opt eşecuri. Echipa antrenată de Ovidiu Burcă are cel mai slab atac din prima ligă, cu 9 goluri marcate.

Dinamo – FCSB 0-1 (0-0)

Marcator: Coman (52)

Dinamo: Golubovic – Costin, de Araujo, Homawoo (29 – Patriche), Amzăr – Iglesias, Bena (69 -Bani), Ilic – Ghezali, Abdallah (69 -Politic), Goncalo Gregorio. Antrenor: Ovidiu Burcă

FCSB: Târnovanu –Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Djokovic (46- Popescu), Şut, Olaru – Băluţă, Miculescu (46 – Compagno), Coman (85 – Rotariu). Antrenor: Elias Charalambous

Au arbitrat: Iulian Călin – Ferencz Tunyogi, Romică Bîrdeş (rezervă: Iulian Dima)

Cartonaşe galbene: Bena (51), Patriche (54) / Şut (51), Lixandru (74), Coman (79), Ngezana (89), Băluţă (90+1)

Sursa: realitateasportiva.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.