Ministrul Muncii, anunț despre a doua majorare de pensii din acest an: „Absolut toate pensiile din România vor fi recalculate”

0
134

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că vine a doua majorare de pensii din acest an. Aceasta a mai spus că majorarea aplicată de la 1 ianuarie 2024 a decurs foarte bine și că toți pensionarii au primit banii la timp.

„În primul rând, așa cum am avut începând de la 1 ianuarie această majorare de când am plecat la acest drum important care și-a propus să aducă echitate pentru români, care deși au contribuit și muncit la fel au cuantum diferit al pensiei. Am reușit pe de o parte să scoatem acel 9,4%. Am reușit să fim gata cu noua lege pensiilor într-un timp foarte scurt care a permis publicarea în Monitorul Oficial pe 4 decembrie și vedem că de la 1 ianuarie avem pensii majorate cu 13,8%.

Vedeți că se poate! Pensionarii care deja și-au primit banii, inclusiv pe card pe data de 12 ianuarie, cei care nu ați primit, vă rugăm să ne spuneți. Tehnic vorbind banii au fost virați. Toți pensionarii care își primesc banii pe card trebuie deja să fi intrat în posesia lor”, a spus ministrul.

 

„Pe data de 17 a fiecărei luni, toți pensionarii care primesc prin poștă banii o să îi primească deja acasă. Apoi, fiecare pensionar ar trebui să se uite pe cuponul de pensie pentru că sunt sume semnificative. Să se uite și să vadă diferența dintre pensia din decembrie și pensia din ianuarie. M-am uitat, atât pe cupoanele părinților, cât și pe cele ale cunoscuților și într-adevăr sunt creșteri semnificative ale pensiilor!”, a declarat Simona Bucura Oprescu la un post TV.

„Absolut toate pensiile din România vor fi recalculate și nicio pensie nu va scădea. Împreună cu colegii din minister și Casa Națională de Pensii avem, o echipă puternică de lucru. Casa de pensii a înaintat deja un draft.

Toți colegii sunt implicați în ceea ce privește pensiile astfel încât, după ce finalizăm analiza normelor la nivelul ministerului o să le discutăm și cu alte organe interesate și cu sindicatele, dar și societatea civilă, după care vom înainta HG-ul pentru aprobarea normelor. În lege avem un termen de 90 de zile pentru aplicarea acestora și ne dorim ca la începutul lui februarie să avem normele finalizate”, a mai spus ministrul Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.