Jocurile Paralimpice de la Paris vor avea un număr record de difuzori

0
117

Jocurile Paralimpice programate anul acesta în capitala Franţei vor avea un număr record de difuzori radio şi TV, informează agenţia EFE.

Comitetul de organizare Paris-2024 şi Comitetul Paralimpic Internaţional (IPC) au anunţat miercuri că deţinătorii drepturilor media din peste 160 de ţări şi teritorii s-au angajat să difuzeze întrecerile Jocurilor Paralimpice programate între 28 august şi 8 septembrie.

Competiţia din capitala Franţei va face istorie, fiind prima ediţie a Jocurilor Paralimpice la care vor fi transmise în direct toate cele 22 de sporturi din program. În urmă cu trei ani, la Tokyo, 19 sporturi au fost difuzate, în timp ce la Rio 2016 au fost transmise 15.

Veniturile din drepturile de difuzare sunt mai mari cu peste 20% în comparaţie cu Jocurile Paralimpice din 2021, de la Tokyo, unde transmisiile au ajuns la o audienţă de 4,1 miliarde de persoane.

„Este o veste fantastică faptul că Jocurile Paralimpice de la Paris vor f difuzate într-un număr istoric de ţări şi teritorii, cu atât mai mult cu cât aceste cifre record au fost atinse atunci când au mai rămas încă şase luni până la începerea lor”, a precizat Tony Estanguet, preşedintele comitetului Paris-2024, într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.