Victorie dramatică pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

0
118

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în prima manşă a barajului pentru menţinere/promovare în Superliga de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocaşul angolez Aldair Caputa Ferreira (90+3), cu un şut de la circa 25 de metri.

Oaspeţii au început mai bine partida şi au avut două situaţii notabile prin Alexandru Stan (6, 8).

Prima ocazie notabilă a gazdelor a venit abia în min. 45, când Andrei Miron a reluat cu capul peste poartă.

CS Mioveni a trimis mingea în bară (45+3), prin Stan, după o lovitură liberă, apoi a reuşit să înscrie, prin Ştefan Blănaru, dar golul a fost anular de VAR pentru ofsaid.

FC Botoşani a dominat repriza secundă, însă ocaziile create au fost puţine, cea mai mare a lui Enzo Lopez (54). Argeşenii au fost aproape de deschiderea scorului pe contraatac, prin Alin Şerban (81) şi Ştefan Blănaru (82).

Gazdele au mai avut o ocazie în final prin Alexandru Ţigănaşu (88), dar şutul acestuia a ocolit de puţin poarta.

FC Botoşani s-a clasat pe locul 8 în play-out-ul Superligii, în timp ce CS Mioveni a încheiat pe locul 5 în play-off-ul Ligii a II-a.

Manşa secundă se va juca în data de 24 mai, la Mioveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.