Selecţionerul Edward Iordănescu a convocat 28 de jucători pentru meciurile amicale cu Bulgaria şi Liechtenstein

0
99

Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat un lot de 28 de jucători pentru meciurile amicale cu Bulgaria şi Liechtenstein, ultimele teste înaintea EURO 2024.

Noutăţile lui Iordănescu sunt portarul Răzvan Sava şi mijlocaşul Constantin Grameni, convocaţi în premieră.

România va juca pe 4 iunie (ora 21:30) cu Bulgaria, iar pe 7 iunie (ora 21:00) contra Liechtensteinului, ambele pe Stadionul Steaua.

La EURO 2024, în Grupa E, România va debuta în data de 17 iunie, contra Ucrainei (Munchen, ora 16:00), pe 22 iunie este programat meciul contra Belgiei (Koln, 22:00), iar partida cu Slovacia va avea loc pe 26 iunie (Frankfurt, 19:00).

Acesta este şi lotul preliminar pentru EURO 2024. Lotul final pentru turneul din Germania, care poate cuprinde până la 26 de jucători, va fi anunţat vineri 7 iunie, precizează FRF.

Cei 28 de fotbalişti convocaţi de Iordănescu pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein sunt:
portari: Florin Niţă (Gaziantep/Turcia, 20 selecţii/0 goluri marcate), Horaţiu Moldovan (Atletico Madrid/Spania, 10/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Răzvan Sava (CFR Cluj, 0/0);

fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 16/1), Vasile Mogoş (CFR Cluj, 5/0), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 15/0), Bogdan Racoviţan (Rakow Czestochowa/Polonia, 1/0), Adrian Rus (FC Pafos/Cipru, 19/1), Ionuţ Nedelcearu (Palermo/Italia, 26/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood/Arabia Saudită, 27/1), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 34/2);

mijlocaşi: Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 16/0), Marius Marin (Pisa/Italia, 16/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor/Turcia, 36/4), Răzvan Marin (Empoli/Italia, 54/3), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 68/14), Adrian Şut (FCSB, 1/0), Darius Olaru (FCSB, 16/0), Constantin Grameni (Farul Constanţa, debutant), Dennis Man (Parma/Italia, 22/7), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 19/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves/Spania, 33/5), Florinel Coman (FCSB, 13/1);

atacanţi: Denis Drăguş (Gaziantep/Turcia, 9/2), George Puşcaş (Bari/Italia, 41/11), Denis Alibec (Muaither/Qatar, 37/5), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 1/0).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.