Guvernul a aprobat noi reguli pentru acordarea burselor școlare

0
80

Guvernul a modificat, prin Ordonanță de Urgență, modul de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, care începe pe 1 septembrie. OUG modifică din nou, pentru a treia oară, Legea învăţământului preuniversitar adoptată chiar anul trecut. Deși e „de urgență”, Ordonanța a fost adoptată după ce s-a plimbat între instituții vreme de trei luni, scrie Edupedu.ro.

Cum se vor acorda bursele

Potrivit sursei citate, Ordonanța introduce bursa de reziliență, pentru note peste 7.00, bursă egală cu 300 de lei pe lună, și limitează bursele de merit la medii doar până la 9.50. Pragul care până acum era fixat la 30% din efectivul fiecărei clase a devenim „minimum 30%”.

În total, vor fi acordate cinci tipuri de burse în învățământul preuniversitar:

a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit;
c) bursa de reziliență;
d) bursă socială;
e) bursă tehnologică.

Sumele acordate rămân aceleași:

a) bursă de merit – 450 de lei/lună;
b) bursă de reziliență – 300 de lei/lună;
c) bursă socială – 300 de lei/lună;
d) bursă tehnologică – 300 de lei/lună.

Cuantumul lunar al burselor de excelenţă olimpică I/internaţională şi II/naţională este diferenţiat în funcţie de nivelul distincţiei obţinute.

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.