ROMÂNIA SE AFLĂ PRINTRE STATELE CU CELE MAI ACCESIBILE CREDITE IPOTECARE DIN UE

0
7

Rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Bucureşti a ajuns să deţină o pondere de circa 40% din salariul mediu pe economie la nivel naţional, în scădere de la aproximativ 43%, la finalul anului anterior, arată un raport de specialitate, publicat miercuri.

Acelaşi indicator are o valoare de aproape 69% în Budapesta, Paris în Paris, 84% în Varşovia şi 103% în Praga.

Potrivit cercetării realizată de brokerul online Ipotecare.ro şi compania de consultanţă financiară şi creditare ipotecară SVN Credit România, valori uşor mai reduse sunt înregistrate în Roma (38%), Berlin (39%) şi Madrid (44%).

„România se menţine în rândul statelor cu cele mai accesibile credite ipotecare din Uniunea Europeană, luând în considerare salariile medii la nivel naţional şi costurile cumpărării unui apartament cu două camere printr-un credit ipotecar pe 25 de ani. Astfel, rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Bucureşti deţine un procent de circa 40% din salariul mediu net pe economie la nivel naţional, România având cea mai bună valoare a acestui indicator la nivel regional şi printre cele mai bune valori la nivelul Uniunii Europene. Valoarea indicatorului este mai redusă comparativ cu finalul anului anterior, când rata medie deţinea un procent de aproximativ 43%, ca urmare a scăderii dobânzilor creditelor ipotecare, în special pe segmentul celor fixe, care au ajuns la o pondere de peste 90% din creditele ipotecare acordate în prezent”, se menţionează în raport.

În analiză a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu două camere mass market, cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, finalizat de cel puţin 30 de ani şi amplasat în afara zonelor centrale şi semi-centrale ale mai multor capitale din Uniunea Europeană. De asemenea, a fost luat în calcul un credit ipotecar pe o perioadă de 25 de ani, cu un avans de 15% şi cu o dobândă fixă în primii cinci ani, fără a include costurile asociate, precum comisioanele, taxele notariale sau asigurările.

Totodată, pentru stabilirea dobânzii au fost luate în calcul creditele ipotecare cu dobândă fixă de primele trei bănci din fiecare stat analizat.

Conform raportărilor Băncii Naţionale a României (BNR), în primele şase luni din 2024 au fost acordate în total credite ipotecare în valoare de 4,5 miliarde de euro, în creştere cu 78% comparativ cu perioada similară a anului trecut, care includ şi refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările.

Ipotecare.ro este un broker exclusiv online de credite, care utilizează multipli algoritmi de calcul pentru a genera cea mai optimă opţiune de finanţare pentru fiecare situaţie specifică. SVN Romania | Credit & Financial Solutions este unul dintre cei mai importanţi brokeri de credite ipotecare din România, cu un volum de credite ipotecare intermediate în 2023 în valoare de 91 de milioane de euro.

Compania are patru birouri în Bucureşti şi 13 la nivel naţional, în: Arad, Bacău, Braşov, Călăraşi, Cluj – Napoca, Constanţa, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Timişoara şi Târgovişte.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.