CIOLACU DESPRE IMPLICAREA RUSIEI ÎN ALEGERILE DIN ROMÂNIA: ”DACĂ AR FI EXISTAT ASTFEL DE ELEMENTE, CEI CARE NE ASIGURĂ SECURITATE LE-AR FI TRANSMIS DEJA”

0
16

Premierul Ciolacu susține că nu are informații despre o posibilă implicare a Rusiei în alegerile din România și consideră că dacă ar fi existat, el și președintele țării ar fi primit înștiințări de la serviciile de informații.

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD în alegerile prezidenţiale, a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Alexandria, dacă are informaţii despre implicarea Rusiei în campania electorală din România, el afirmând că nu are „astfel de elemente”.

„Nu am astfel de elemente. Cred că dacă ar fi existat astfel de elemente, cei care ne asigură securitatea statului român le-ar fi transmis deja pentru că e un lucru foarte grav (…) Eu v-am spus că eu, ca şi prim-ministru, nu deţin aceste informaţii şi sunt ferm convins că dacă ar fi existat astfel de informaţii, aş fi avut această informaţie, atât eu, cât şi preşedintele României”, a spus Ciolacu.

În ce priveşte ancheta despre posibile ferme de troli, premierul a arătat că „în acest moment s-au luat măsuri”.

„S-au luat măsuri, s-a oprit şi tendinţa şi cumva am prevenit ca în această perioadă de campanie să avem un astfel de fenomen. Şi mă bucur că s-au luat aceste măsuri. Toate instituţiile statului au fost implicate”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă are informaţii că sunt contracandidaţi care au folosit astfel de ferme de troli, Ciolacu a răspuns „cei în cauză pot să comunice”.

„Sunt foarte interesat, nu pentru că sunt unul dintre candidaţi, sunt interesat pentru că sunt primul ministru al României şi reprezint Guvernul României, ca aceste alegeri să nu fie influenţate prin lucruri neortodoxe, ca să zic aşa. Cred că asta e esenţa, nu cine a încercat, cine a vrut, de ce a vrut. Când eşti disperat, mai foloseşti şi astfel de lucruri”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Sursa: Realitatea Din PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.