Meteorologii anunță răcirea accentuată a vremii la jumătatea acestei săptămâni

0
24

Vremea se va răci accentuat în majoritatea regiunilor la mijlocul acestei săptămâni după ce marți temperaturile din termometre vor depăși normalul perioadei în multe regiuni ale țării, potrivit prognozei pentru intervalul 24 noiembrie – 7 decembrie, publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie.

În Banat, în prima zi de prognoză vremea va fi normală din punct de vedere termic, apoi se va încălzi, astfel că marți, 25 noiembrie, media maximelor termice va fi în jurul a 14 grade și se va situa cu mult peste cea specifică datei. În următoarele trei zile se va răci semnificativ, cu aproximativ 8 grade. Până la finalul lunii se va încălzi ușor, spre valori diurne apropiate de cele specifice finalului de toamnă.

În primele zile din luna decembrie se vor atinge temperaturi maxime care, în medie, vor fi de 9…11 grade, iar din data de 4 decembrie regimul termic va fi în scădere.

Minimele termice vor fi în creștere până în dimineața zilei de 26 noiembrie, când media acestora va fi de aproximativ 7 grade, apoi se va răci, iar media minimelor va avea variații, în general, între 1 și 3 grade.

Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în prima săptămână de prognoză.

În Crișana, vremea se va încălzi accentuat de la o medie a maximelor termice de 7 grade în prima zi, la aproximativ 15 grade în cea de-a doua, atunci când va deveni mult mai caldă decât în mod obișnuit în ultima decadă a lunii noiembrie. Vor urma trei zile de răcire semnificativă, astfel că în jurul datei de 28 noiembrie media temperaturilor maxime va fi de 6…7 grade. Între 29 noiembrie și 3 decembrie aceasta va avea variații între 7 și 9 grade, apoi vremea va intra într-un proces de răcire treptată.

În primele două nopți și minimele termice vor fi în creștere, în dimineața zilei de 26 noiembrie media lor va fi de 6…7 grade, apoi va scădea și va avea variații, în general, între 0 și 2 grade.

Se vor semnala precipitații aproape în fiecare zi, probabilitatea fiind mai mare în prima săptămână.

În Transilvania, media maximelor termice va fi în creștere, de la 5 grade în prima zi, la 12…13 grade în următoarele două. În ziua următoare se va răci cu aproximativ 7 grade, apoi, pentru două zile se va încălzi din nou, dar de această dată încălzirea va fi ușoară. Din 29 noiembrie, când maximele termice vor fi în medie de 8…9 grade, și până la finalul intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi în scădere treptată.

Media minimelor de temperatură va oscila, în general, între -2 și 2 grade.

Din data de 26 noiembrie vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi, probabilitatea ca acestea să fie pe arii mai extinse și mai importante cantitativ fiind în ziua de 27 noiembrie.

În Maramureș, în prima săptămână de prognoză vor fi oscilații termice semnificative de la o zi la alta. Dacă vremea va debuta cu temperaturi maxime în medie de 4…5 grade și minime de -1…0 grade, în următoarea zi se va încălzi accentuat, astfel că media maximelor va ajunge la 12…13 grade și a minimelor la 4…5 grade, însă în următoarele două zile se va răci semnificativ, spre medii ale maximelor de 6 grade și ale minimelor de -2…-1 grad. Până la finalul lunii noiembrie va urma o nouă încălzire, de această dată treptată și mai ușoară, astfel că maximele termice vor fi în medie de 9…11 grade, iar minimele în medie de 1…2 grade.

În cea de-a doua săptămână de prognoză, tendința generală va fi de scădere a temperaturilor. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în 25 și 26 noiembrie și după data de 28 noiembrie.

În Moldova, vremea va fi în încălzire, de la o medie a maximelor termice de 8 grade în prima zi și a minimelor de 0 grade în prima noapte, până la una de 14 grade a maximelor și de 4 grade a minimelor, în jurul datei de 26 noiembrie, când va fi mult mai cald decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie. În următoarele două zile se va răci accentuat, cu aproape 9…10 grade valorile maxime și 4…5 grade cele minime. Din 29 noiembrie media maximelor termice va avea variații între 5 și 9 grade, iar a minimelor între -1 și 3 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare între 26 și 28 noiembrie și după data de 1 decembrie.

În Dobrogea, până în dimineața zilei de 27 noiembrie vremea se va încălzi până la valori mult mai ridicate decât în mod normal la această dată, media maximelor termice de la 10 la 18…19 grade, iar a minimelor de la 5 la 10…11 grade. Vor urma două zile de răcire accentuată, cu 9…10 grade în cazul temperaturilor maxime și aproximativ 5 grade în cazul celor minime. Din 29 noiembrie media maximelor termice va avea variații între 9 și 13 grade, iar a minimelor între 3 și 7 grade.

Va ploua pe arii extinse și în general moderat cantitativ, în jurul datei de 27 noiembrie, apoi trecător și pe suprafețe mai mici și în majoritatea zilelor care vor urma.

În Muntenia, vremea va fi în încălzire, de la o medie a maximelor termice de 9 grade în prima zi și a minimelor de 0 grade în prima noapte, până la una de 16…17 grade a maximelor și de 6…7 grade a minimelor, în jurul datei de 26 noiembrie, când va fi mult mai cald decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie. În următoarele două zile se va răci accentuat, cu aproape 9…10 grade maximele și 4…5 grade minimele. Din 29 noiembrie media maximelor termice va avea variații între 8 și 12 grade, iar a minimelor între -1 și 4 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare între 26 și 30 noiembrie.

În Oltenia, vremea va debuta cu temperaturi maxime în medie de 8…9 grade și minime de -1…0 grade, în următoarea zi se va încălzi cu 3…4 grade, apoi media maximelor de temperatură va avea variații în general între 7 și 11 grade, iar a minimelor între 0 și 5 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare între 26 și 30 noiembrie.

La munte, în prima zi a intervalului valorile termice vor fi mai scăzute decât media climatologică specifică datei, astfel încât, în medie, maxima termică va fi de 0…1 grad și minima de -3…-2 grade. În următoarea zi se va încălzi cu aproximativ 5…6 grade, apoi media temperaturilor maxime va fi în general între 1 și 5 grade, iar a minimelor între -5 și -1 grad.

Vor fi precipitații în cea mai mare parte a intervalului, pe arii mai extinse și mai intense în jurul datei de 27 noiembrie. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.