Judo: România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

0
14

Federația Română de Judo a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară Campionatele Europene de echipe mixte din 2027, competiția urmând să fie găzduită de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

‘Pentru prima dată de la introducerea probei de echipe mixte în programul olimpic, România va organiza un Campionat European de Judo la această categorie, după ce Federația Română de Judo a primit încredințarea oficială din partea Uniunii Europene de Judo pentru ediția din 2027. Competiția va avea loc într-un moment-cheie al ciclului olimpic, când punctele obținute vor influența direct clasamentele mondiale și calificarea la Jocurile Olimpice. Evenimentul major va avea loc la Cluj-Napoca, în BT Arena, una dintre cele mai moderne săli polivalente din România. În urma întâlnirii delegației Federației Române de Judo cu conducerea Agenției Naționale pentru Sport, aceasta și-a exprimat sprijinul necondiționat pentru susținerea și organizarea competiției, confirmând implicarea autorităților române în desfășurarea acestui proiect de anvergură internațională’, se menționează pe site-ul citat.

Decizia a fost confirmată în cadrul celui de-al 77-lea Congres Ordinar al Uniunii Europene de Judo, desfășurat la Las Palmas (Spania), eveniment la care România a fost reprezentată de președintele FRJ, Florin Bercean, și secretarul general adjunct Eduard Zgorcea.

Federația Română de Judo consideră că atribuirea organizării Campionatului European Echipe Mixte Seniori 2027 de către EJU reprezintă o recunoaștere clară a profesionalismului, credibilității și capacității organizatorice demonstrate de în ultimii ani.

‘Importanța acestui eveniment este amplificată de faptul că ediția din 2027 se desfășoară cu un an înaintea Jocurilor Olimpice, într-un moment în care toate națiunile de top vor lupta pentru puncte decisive în clasamentele olimpice și mondiale, clasamente care vor influența direct calificarea și poziționarea echipelor naționale pe scena internațională. Organizarea Campionatului European de seniori la echipe mixte consolidează poziția României pe harta marilor competiții europene și marchează un pas esențial în dezvoltarea relațiilor internaționale dintre FR Judo și forurile continentale și mondiale, confirmând rolul activ și respectat al României în structurile de conducere ale judoului european. Federația Română de Judo își reafirmă angajamentul ferm pentru performanță, excelență organizatorică și dezvoltarea durabilă a judoului românesc, atât la nivel sportiv, cât și instituțional’, se mai precizează pe site-ul FRJ.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.