Fotbal / Universitatea Craiova a eliminat FCSB din Cupa României

0
19

Echipa Universitatea Craiova a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu FCSB, în grupa B a Cupei României, anunță Realitatea Sportivă.

Bucureştenii au fost nevoiţi să schimbe chiar din minutul 7, când Florin Tănase s-a accidentat, iar oltenii au reuşit să deschidă scorul două minute mai târziu, prin Adrian Rus, care a înscris cu un şut de la distanţă, deviat de Dawa.

Elevii lui Charalambous au egalat în minutul 16. Vali Creţu a trimis peste toată apărarea gazdelor şi Bîrligea, din poziţie regulamentară, a egalat. Craiova a trecut pe lângă gol în minutul 32, când Matei Popa a scos incredibil lovitura de cap a lui Stevanovic.

În partea secundă Florin Ştefan a readus în avantaj echipa gazdă, cu golul din minutul 54, însă oaspeţii au egalat prin tânărul David Popa, care a intrat în minutul 61 şi a a înscris frumos în minutul 65. Octavian Popescu a ratat golul calificării roş-albaştrilor, în minutul 77, trimiţând puţin pe lângă bară şi Universitatea Craiova – FCSB s-a terminat 2-2.

Craiova şi Gloria Bistriţa, surprinzătoare învingătoare cu UTA, 1-0, se califică mai departe, în sferturi, din grupa B a Cupei României. FCSB a încheiat grupa pe locul 4 şi a fost eliminată.

Din grupa B, Dinamo și FC Hermannstadt sunt echipele calificate în sferturi. Victorie pentru dinamoviști pe Arena Arcul de Triumf, 2-0, în fața sibienilor calificați încă dinaintea partidei. CS Dinamo – Farul s-a încheiat 0-4, iar Concordia Chiajna – FC Botoșani s-a terminat 2-3.

Întâlnirile din sferturi vor fi: FC Argeș – Gloria Bistrița, Universitatea Craiova – CFR Cluj, Dinamo-Metalul Buzău și Universitatea Cluj-Hermannstadt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.