Enel pleacă din România. Ce înseamnă pentru abonați preluarea de către o companie grecească?

0
120

În următoarele două săptămâni, acțiunile Enel România vor trece în posesia companiei elene publice de electricitate PPC. Aceasta anunță un plan ambițios de investiții, mai mare decât cel avut în vedere de fostul acționariat italian. 

Planurile PPC pentru următorii patru ani vor fi dezvăluite în luna noiembrie de directorul executiv Giorgos Stassis în fața celor mai importanți investitori instituționali, fonduri de investiții și analiști străini în cadrul Investor Day de la Londra, scrie publicația grecească Enerymag, citată de Rador .

Evenimentul ar fi trebuit să aibă loc mai devreme, în octombrie, dar a fost amânat din cauza celor 11 companii românești pe care PPC le cumpără de la compania italiană. Procedura a fost prelungită și de schimbările conducerii la compania mamă Enel.

Ce înseamnă tranzacția cu Enel?

Intrând pe o piață matură, precum cea românească, grupul grecesc a câștigat acces la un coridor energetic strategic foarte important, și anume coridorul care începe din Grecia, traversează Bulgaria și se termină în România.

Noul plan de afaceri al PPC pune bazele extinderii companiei pe noi piețe din Balcani (Bulgaria, Macedonia de Nord, Albania), în condițiile în care în dosarul Enel România se află proiecte verzi cu o capacitate de 5,4 GW în diferite stadii de maturitate, dintre care 3,1 GW sunt parcuri fotovoltaice și 2,3 GW parcuri eoliene.

În planul 2023-2027, va fi nevoie de investiții mult mai mari decât cele 9 miliarde prevăzute în planul din perioada 2022-2026, cu accent pe surse regenerabile de energie și, bineînțeles, pe retail, cea mai mare miză pentru companie. Valoarea exactă a planului de investiții va fi decisă după ce achiziția activităților din România va fi încheiată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.