Unul dintre cele mai mari sindicate al polițiștilor din țară avea parteneriat cu complexul lui Cornel Dinicu. Reducere de 20% la masă și cazare

0
146

Sindicatul Național al Polițiștilor Prahova, SNPPC, avea un parteneriat cu Ferma Dacilor, pensiunea groazei din satul Tohani care a fost mistuită de incendiul izbucnit marți dimineață, în cea de-a doua zi de Crăciun. Mai exact, polițiștii din sindicat aveau acolo o reducere de 20% la masă și cazare. Pensiunea funcționa însă fără avizele pentru circuitul turistic și fără autorizație ISU. DNA a redeschis dosarul clasat în primăvară și-i anchetează pe inspectorii care au închis ochii în tot acest timp. Între timp, bilanțul tragediei crește, asta după ce au fost găsite, miercuri dimineață, rămășițele unei a șaptea victime între resturile carbonizate. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, vorbim despre un minor. Dacă informația va fi confirmată, atunci numărul copiilor morți în incendiul devastator ajunge la 4.  

Informația legată de reducerea de 20% la masă și cazare pe care o primeau membrii de sindicat ai SNPPC apare chiar pe site-ul instituției, într-un comunicat intitulat „Invitație la turism, în zona Dealu Mare-Prahova, la Ferma Dacilor”, publicat pe 23.11.2022.

„Vă informăm că Biroul teritorial SNPPC din IPJ Prahova a încheiat un nou parteneriat în domeniul turismului. Începând din 8 iulie, membrii SNPPC&familiile beneficiază de o reducere de 20% la cazare și masă în cadrul Complexului Ferma Dacilor, situat într-o zonă deosebită – Tohani – zona Viticolă DEALU MARE PRAHOVA. Preparatele culinare provin din producția proprie a fermei, iar vinurile sunt de la podgoriile locale, renumite în țară și peste hotare! Merită vizitat!”, scrie în comunicatul publicat pe site-ul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

În plus, sindicatul a făcut public și site-ul pensiunii, făcând precizarea că „reducerea este valabilă de duminică până joi, dat fiind faptul că în zilele de vineri și sâmbătă se organizează frecvent evenimente”.

Se pare că nu doar polițiștii dintr-unul dintre cele mai mari sindicate din țară mâncau sau erau invitați să mănânce la Ferma Dacilor. Cu 4 ani în urmă, respectiv în 2019, la complexul deținut de Cornel Dinicu ar fi fost organizată o masă de protocol oferită chiar de conducerea Inspectoratului Județean de Urgență (ISU) Prahova,  instituția care trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor de securitate la incendiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.