Ciolacu și Ciucă, față în față după ultimele atacuri din Coaliție. Calendarul alegerilor, pe masa PSD-PNL: ședință crucială astăzi

0
145

Liderii Coaliției ajung pentru prima dată față în față după ultimele atacuri și scandaluri în lanț! Cei doi participă la un eveniment pentru comemorarea Holocaustului. Tot zilele acestea ar putea avea loc și prima ședință de Coaliție, în care PSD și PNL ar trebui să negocieze din nou calendarul alegerilor, care a fost mărul discordiei în ultimele săptămâni. 

Am văzut, în ultimele zile, atacuri la cel mai înalt nivel în Coaliție, atacuri între liderii Coaliției, dar și în teritoriu. Acestea s-au întețit, în special, în weekendul acesta, deci ne așteptăm la o ședință tensionată, care urmează să aibă loc, astăzi, între liderii Coaliției. 

Astăzi, practic, aceștia se văd pentru prima dată după câteva zile bune în care au fost separați. Inclusiv de Ziua Unirii Naționale, aceștia au participat în zone diferite ale țării. 

Revenind la atacuri, ne reamintim de atacul lui Sorin Grindeanu îndreptat către liderul liberal Nicolae Ciucă, căruia i-a spus că „dacă nu se regăsește în acest film, atunci poate ieși din politică”. 

Am văzut, de asemenea, și că social-democrații le-au reproșat liberalilor că de când a început protestul fermierilor și al transportatorilor nu s-au implicat și chiar au refuzat să participe la ședințele de Coaliție. 

De cealaltă parte, liberalii se apără și spun că social-democrații nu au gestionat bine toată această situație.

După această perioadă extrem de tensionată, așteptăm astăzi, în jurul orei 16.00, ca liderii Coaliției să se așeze la masa discuțiilor. Discuția principală ar fi despre comasarea alegerilor, pentru că știm că acolo au fost cele mai multe tensiuni. Mai exact, liberalii au venit cu o nouă variantă. Astfel, dacă inițial se vorbea despre comasarea alegerilor locale cu cele prezidențiale, acum se discută despre comasarea localelor cu europarlamentarele. 

Premierul Marcel Ciolacu a transmis clar că și-ar doi să se respecte calendarul alegerilor. Cu toate astea, așteptăm să vedem ce decizie se va lua în urma ședinței Coaliției de astăzi și dacă vom avea și o concluzie după discuții. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.