Gheboasă, investigat într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane au fost reținute

0
115

Interpretul Gheboasă a fost adus la audieri vineri, la DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri. Controversatul traper a fost săltat de oamenii legii din București și nu este clar ce calitatea are în dosar.

Conform unui comunicat oficial emis de DIICOT, investigația vizează un dosar în care un minor de 17 ani este inculpat. Acesta este cercetat și acuzat că luna trecută a distribuit cantități de cannabis, inclusiv unor elevi, în apropierea unei școli.

”La data de 1 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-B.T. Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc, în formă continuată. La data de 1 martie 2024, a fost dispusă reţinerea a 4 persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată”, a transmis, sâmbătă, IGPR.

Sursa citată a precizat că, în perioada iulie 2020  – februarie 2024, la diverse intervale de timp, persoanele cercetate ar fi comercializat şi oferit cu titlu gratuit, în diferite ocazii, cantităţi de cannabis, unor consumatori din municipiul Bucureşti şi din judeţul Dâmboviţa.

”Materialul probator administrat în cauză a relevat faptul că persoanele cercetate şi-ar fi creat o reţea stabilă de clienţi, comercializând drogul de risc cu preţul de 50 de lei, pentru o doză, interacţiunea între vânzător şi cumpărător realizându-se stradal. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, au fost ridicate cantităţi de canabis, mai multe grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de materie vegetală, telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, faţă de o persoană sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

Aceasta a fost depistată în seara de 29 februarie 2024, în municipiul Bucureşti, în timp ce deţinea o cantitate de drog de risc.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre persoanele reţinute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.