Taximetrişti din zona aeroporturilor, controlați! Amenzi de peste 14.000 de lei

0
91

Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din România, s-a soldat cu amenzi însumând peste 14.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, transmis duminică AGERPRES, din totalul sancţiunilor, 21 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, 47 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi trei, pentru încălcarea altor acte normative.

Totodată, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase şase certificate de înmatriculare şi au fost reţinute două plăcuţe de înmatriculare, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.