Ultima șansă pentru miliarde din PNRR: Bolojan avertizează asupra unui test major pentru clasa politică

0
15

Premierul Ilie Bolojan a declarat că accesarea fondurilor europene reprezintă un pilon esențial pentru dezvoltarea România, subliniind că aproximativ 10 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie atrase până în luna august. Aceste sume ar acoperi circa o treime din totalul investițiilor planificate la nivel național.

Într-un mesaj public, șeful Executivului a explicat că fondurile sunt direcționate către proiecte majore de infrastructură și dezvoltare: construcția de autostrăzi, inclusiv Autostrada Moldovei, modernizarea școlilor și spitalelor, electrificarea căilor ferate și reabilitarea clădirilor publice. Toate acestea sunt investiții menite să schimbe semnificativ nivelul de trai și să reducă decalajele dintre regiuni.

Pentru a beneficia de aceste resurse, România trebuie să îndeplinească o serie de condiții asumate în relația cu Uniunea Europeană, cunoscute sub numele de jaloane. Potrivit premierului, până la vară mai sunt de bifat zeci de astfel de obiective, iar nouă dintre ele sunt esențiale, fiind direct legate de peste 7 miliarde de euro.

Ilie Bolojan a precizat că atingerea acestor ținte presupune adoptarea a nouă acte normative importante, care vizează domenii sensibile precum salarizarea în sectorul public, fiscalitatea sau energia. În opinia sa, votul asupra acestor legi va reprezenta un adevărat test de responsabilitate pentru întreaga clasă politică.

Prim-ministrul a subliniat că prioritățile Guvernului în perioada următoare sunt clare: îndeplinirea jaloanelor, atragerea fondurilor europene, continuarea plăților către beneficiari și finalizarea investițiilor începute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.