Actualitate· 2 min citire

Doi masculi de hienă pătată și o femelă de râs au ajuns la Zoo Brașov

Zoo Brașov

Zoo Brașov

Publicat21 aug. 2026, 10:00
Sursărealitatea.net

La Zoo Brașov a ajuns și o femelă de râs carpatin

Colecția de animale a Grădinii Zoologice Brașov s-a îmbogățit cu trei noi exemplare: doi masculi de hienă pătată (Crocuta crocuta) și o femelă de râs carpatin (Lynx lynx). Animalele au ajuns la Zoo Brașov prin transferuri realizate în cadrul programelor europene de protecție a speciilor (EEP– EAZA Ex-situ Programme) coordonate de Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Acvariilor (EAZA).

Începând de astăzi, vizitatorii Grădinii Zoologice Brașov îi pot vedea pe cei doi masculi de hienă pătată, în vârstă de 4, respectiv 6 ani. Aceștia au fost transferați de la Zoo San Inacio, Portugalia, în cadrul EEP - ului dedicat speciei. Transferul celor doi masculi de hienă face parte din managementul coordonat la nivel european al populațiilor de animale sălbatice aflate în grădinile zoologice membre EAZA.  

La Zoo Brașov a ajuns și o femelă de râs carpatin (Lynx lynx), în vârstă de un an, transferată de la Zoo Goldau, Elveția. Aducerea acesteia a fost recomandată de coordonatorul programului EEP pentru această specie, în contextul în care, în luna aprilie, femela de râs care se afla la  Brașov a fost transferată la Zoo Galați. Noua femelă va forma o pereche cu masculul existent, în perspectiva reproducerii.

„Transferurile de acest tip sunt realizate pe baza recomandărilor specialiștilor și a planurilor de management al populațiilor la nivel european și doar dacă grădina zoologică îndeplinește standardele privind bunăstarea animalelor. Prin sosirea celor doi masculi de hienă pătată, o premieră pentru Zoo Brașov, și a femelei de râs carpatin, instituția noastră își consolidează rolul în eforturile europene de conservare ex-situ și în managementul responsabil al speciilor. Ne bucurăm, totodată, că putem oferi vizitatorilor oportunitatea de a descoperi și admira specii cât mai diverse de animale și de a contribui, prin participarea noastră la aceste programe, la menținerea unor populații viabile de animale sălbatice în cadrul rețelei europene de grădini zoologice.” Alin Pînzaru,  Director adjunct D.A.I.P.  Brașov, Serviciul Grădina Zoologică

Programele Europene de Protecție a Speciilor (EEP) sunt programe coordonate de Asociația Europenă a Grădinilor Zoologice și Acvariilor (EAZA),  cu scopul de a asigura supraviețuirea pe termen lung a speciilor pe cale de dispariție în grădinile zoologice și acvariile din Europa. În prezent EAZA gestionează programe  pentru peste 500 de specii animale prin cercetare și conservare, managementul populațiilor, educație și conștientizare și nu în ultimul rând pregătirea și reintroducerea unor exemplare în habitatele lor naturale, atunci când este posibil și sigur. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Adevarul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate