Simona Halep nu se află printre participanții de la Roland Garros, întrucât este ținută departe de teren de accidentarea suferită la Roma.
Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din România trece prin momente dificile în cariera sa, anul 2021 fiind plin de probleme medicale pentru sportiva din Constanța. Aceasta s-a arătat dezamăgită de faptul că nu a putut participa anul acesta la Roland Garros pentru prima dată din 2009 și a recunoscut că suferă să stea departe de competiția de la Paris.
Simona spune că momentele de la Roma au fost groznice pentru ea. Aceasta susține că nu a avut doar o ruptură musculară, ci două, care sunt foarte periculoase.
,,Momentele de la Roma au fost într-adevăr grele pentru că din nimic mi s-a întâmplat această ruptură. Nu am anticipat-o absolut deloc. Mi s-a părut imposibil că stând la retur să se poată întâmpla o ruptură musculară. Chiar am avut două.
Prima este mult mai profundă, a doua este la suprafață, dar amândouă sunt destul de periculoase. Am acceptat această accidentare și sunt destul de pozitivă pentru că știu că dacă ești pozitiv și ai încredere te poți vindeca mai repede și am început deja proesul vindecări.”, a declarat Simona Halep, pentru Eurosport.
După ce s-a retras de la turneul parizian, unde a triumfat în 2018 și a fost finalistă în 2014 și 2017, Halep plănuiește să revină în circuit la al treilea Grand Slam al anului 2021, Wimbledon, cel mai vechi turneu de tenis din lume, care este programat să se desfășoare în perioada 28 iunie – 11 iulie, la All England Club din Londra.
Sursa foto- Profimedia Images