Actualitate· 2 min citire

Virgil Guran îl amenință pe Florin Cîțu că aduce primarii în Piața Victoriei dacă se vor face discriminări în rândul edililor

Virgil Guran

Virgil Guran

Scris de Victor Anghelescu Publicat: 13 sept. 2021, 20:25

Liderul PNL Dâmbovița, Virgil Guran, spune că dacă premierul Florin Cîțu nu alocă fonduri și primarilor din județul său atunci va protesta în Piața Victoriei: „O să fie ceva unic și promit să fac lucrul acesta”, anunță Mediafax.

Virgil Guran declară că „Apropo de ceea ce se întâmplă zilele astea - un fel de alocare din fondul de rezervă. Primarii așteaptă acest lucru. Anul trecut s-au făcut de trei ori alocări, domnilor primari? (...) Acum, într-adevăr, se pare că se va găsi o soluție cu câteva zile înainte de Congres. Stimate coleg Florin Cîțu, să nu cumva să îți permiți să sari peste primarii din Dâmbovița doar pentru că eu am avut curajul și l-am susținut pe Ludovic Orban, că în mine o să ai un adversar puternic, indiferent de cine te susține”, a spus Virgil Guran, în discursul său ținut la prezentarea moțiunii lui Ludovic Orban la PNL Teleorman.

El afirmă că priarii din județul Dâmbovița i-au spus că vor protesta dacă nu vor primi alocări bugetare.

„Primarii mei mi-au spus că dacă se fac astfel de discriminări își strâng toți alegătorii și vin în fața Guvernului. Dacă vrei să ai primari liberali în fața Guvernului, fă acest lucru. Eu o să fiu în fața lor, în fața Guvernului și o să fie ceva unic. Pentru prima dată în istoria Partidului Național Liberal, un senator și primarii lui vin în fața Guvernului. Și promit că fac acest lucru! Dacă eu nu pot să îmi apăr oamenii și să îi sprijin doar pentru faptul că am altă opțiune pentru președinția partidului este foarte grav”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Adevarul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate