Economie· 2 min citire

BNR a decis să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7 % pe an

BNR a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7 % pe an

BNR a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7 % pe an

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 10 mai 2023, 20:45

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a decis miercuri să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7 % pe an.

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a decis miercuri să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7 % pe an.

”Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, întrunit în ședința de astăzi, 10 mai 2023, a hotărât următoarele: menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00 la sută pe an; menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6,00 la sută pe an”, anunță BNR.

De asemenea, a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Conform BNR, deciziile au fost luate pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor foarte ridicate.

”Deciziile CA al BNR vizează readucerea durabilă a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. În contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse”, precizează instituția.

BNR adaugă că monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.


Sursa: Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Adevarul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Economie