Economie· 2 min citire

Comisiile din Camera Deputaților propun scutirea accizelor pentru 200 de litri de țuică pe an

FOTO: Profimedia

FOTO: Profimedia

Publicat7 oct. 2026, 13:33
Sursădcnews

Comisiile Camerei Deputaților au adoptat un raport comun care propune menținerea scutirii de accize pentru băuturile alcoolice tradiționale destinate consumului propriu, cu o limită de 200 de litri anual per gospodărie.

Comisia pentru politică economică și Comisia pentru buget, finanțe din Camera Deputaților au adoptat marți, 6 octombrie 2026, cu majoritate de voturi, un raport comun prin care propun menținerea scutirii de accize pentru băuturile alcoolice tradiționale destinate consumului propriu. Limita anuală per gospodărie ar urma să fie de 200 de litri.

Decizia vine în cadrul procedurii de reexaminare a proiectului de lege pentru modificarea Codului fiscal (PL-x 355/2025/2026), solicitată inițial de Președintele României în luna iunie. Senatul admisese cererea președintelui și eliminase aceste facilități fiscale în ședința din 2 septembrie, însă comisiile Camerei Deputaților au decis să reintroducă amendamentul favorabil producătorilor casnici.

Motivarea raportului

În documentul înaintat Biroului Permanent, deputații justifică măsura prin necesitatea de a sprijini punctele gastronomice locale și de a încuraja obținerea unor produse tradiționale românești de calitate superioară, fără caracter comercial.

Reglementarea anterioară din Codul fiscal permitea o reducere de 50% a accizei sau scutirea acesteia, în anumite condiții de procesare, pentru o cantitate de maximum 50 de litri de produs final (băuturi spirtoase, țuică, rachiu) pe an, pentru consumul propriu al unei persoane fizice și al familiei. Peste această limită, taxarea devenea mai mare sau intra în zona comercială.

Proiectul de lege urmează să fie supus votului în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Adevarul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Economie