Social· 1 min citire

Bărbat de 47 de ani găsit mort într-o căruță în Gorj. Poliția a deschis dosar penal

 FOTO: Poliția Română/Facebook

FOTO: Poliția Română/Facebook

Publicat1 nov. 2026, 17:03
Actualizat1 nov. 2026, 19:24
SursăPandurul

La 31 octombrie 2026, un bărbat de 47 de ani din comuna Vladimir a fost găsit mort într-o căruță. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Secția 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești a fost alertată prin apel 112 în jurul orei 10:20, de o femeie care semnaliza prezența unui bărbat inconștient într-un atelaj. Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj a constatat decesul victimei la fața locului.

Victima, în vârstă de 47 de ani, din comuna Vladimir, ar fi acuzat dureri în zona pieptului în ultimele patru-cinci zile. La examinarea vizuală a cadavrului nu au fost observate leziuni corporale.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, continuând cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Adevarul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Social