Social· 1 min citire

Constanța va avea tren metropolitan. Ce rute sunt în plan și care este detaliul special al proiectului

Tren Metropolitan

Tren Metropolitan

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 8 sept. 2026, 16:42

Noua infrastructură ar putea deservi direct peste 500.000 de locuitori, adică mai mult de 75% din populația județului, iar unul dintre elementele speciale este posibilitatea unei conexiuni feroviare cu Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu.

Proiectul prevede, în prima etapă, dezvoltarea unor legături între Constanța și Cernavodă, Năvodari – Petromidia – Corbu, dar și între Constanța și Mangalia – 2 Mai. Rețeaua ar urma să fie extinsă ulterior către alte zone ale județului.

Printre traseele analizate se află și ruta Cernavodă – Medgidia – Constanța – tunelul Palas – Poarta 1 Port Constanța, precum și legătura Constanța – Ovidiu – Năvodari – Petromidia – Corbu.

Tren până la aeroport

Unul dintre proiectele analizate este construirea unei noi legături feroviare între Constanța și Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu.

Potrivit proiectului, această conexiune ar avea un rol atât civil, cât și militar, urmând să asigure accesul către aeroport și infrastructura din zona acestuia.

Ce se schimbă pentru pasageri

CFR ar urma să intervină pentru eliminarea restricțiilor de viteză, efectuarea reparațiilor și modernizarea infrastructurii existente.

În jurul gărilor sunt prevăzute și facilități Park&Ride și Bike&Ride, conexiuni cu transportul public, peroane moderne și trasee pentru pietoni și biciclete.

Secretarul de stat Horațiu Cosma spune că obiectivul este ca trenul metropolitan să devină o alternativă la mașina personală, cu legături mai rapide între localități, litoral, zonele industriale și municipiul Constanța.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Adevarul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Social