Sport· 2 min citire

Ucraina interzice naționalelor sale să concureze împotriva rușilor și belarușilor

Ucraina interzice naţionalelor sale să concureze împotriva ruşilor şi belaruşilor

Ucraina interzice naţionalelor sale să concureze împotriva ruşilor şi belaruşilor

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 14 apr. 2023, 16:12

Ucraina a interzis echipelor sale naționale să participe la evenimente olimpice, neolimpice și paralimpice care includ concurenți din Rusia și Belarus, a anunțat Ministerul ucrainean al Sportului, într-un decret publicat vineri.

Ucraina a interzis echipelor sale naționale să participe la evenimente olimpice, neolimpice și paralimpice care includ concurenți din Rusia și Belarus, a anunțat Ministerul ucrainean al Sportului, într-un decret publicat vineri.

Decizia, criticată de unii sportivi ucraineni, vine după ce Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a iritat Kievul deschizând calea revenirii în competiții a sportivilor din Rusia și Ucraina, ca neutri, în ciuda războiului din Ucraina.

Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, ofensivă susținută de Belarus. Zeci de mii de oameni au murit în cele 14 luni de război de până acum. Orașe au fost distruse complet și milioane de oameni au fost nevoiți să părăsească locurile în care trăiau.

Ucraina a avertizat recent federațiile sale sportive că își vor pierde statutul dacă sportivii lor vor concura în plan internațional împotriva rușilor și belarușilor.

Decretul publicat noaptea trecută pe site-ul Ministerului Sportului este semnat de ministrul adjunct al Sportului, Matviy Bidnyi.

Unii sportivi ucraineni, inclusiv Vladyslav Heraskevych, care a concurat pentru Ucraina la skeleton, la Jocurile Olimpice, au criticat interdicția, precizând că aceasta va duce la distrugerea sportului ucrainean.

„Dacă reprezentanții Ucrainei nu sunt prezenți la competiții, atunci eliberăm complet terenurile sportive internaționale și le oferim reprezentanților ruși/belaruși posibilitatea de a-și promova varianta lor și propaganda”, a scris Heraskevych pe Twitter.

CIO a sancționat Rusia și Belarus după declanșarea războiului din Ucraina, însă în martie 2023 a recomandat ca sportivilor din cele două țări să li se permită să participe ca neutri la competițiile internaționale.


Sursa: Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Adevarul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Sport