„Reforme şi investiţii, pe asta am insistat!”. Pemierul Cîțu anunță un nou succes la Bruxelles în discuțiile pentru PNRR

0
457
Florin Cîțu transmite de la Bruxelles că a avut o discuție „excelentă” cu vicepreședintele Comisiei Europene despre „aspectele fiscale și bugetare” al Planului de Redresare și Reziliență (PNRR). Valdis Dombrovskis a făcut și el un anunț despre procedura de deficit excesiv în care se află România. 

Prim-ministrul Florin Cîţu a reconfirmat, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, miercuri, la Bruxelles, obiectivul Guvernului de la Bucureşti de a asigura „o relansare economică şi o creştere economică durabilă post-pandemie”, cu accent pe „reforme şi investiţii”.

„Reforme şi investiţii, pe asta am insistat! O discuţie excelentă cu Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, privind aspectele fiscale şi bugetare ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am reconfirmat obiectivul Guvernului de a asigura o relansare economică şi o creştere economică durabilă post-pandemie”, a scris şeful Executivului pe Facebook.

După întâlnirea cu Florin Cîțu, oficialul european a confirmat „actualizarea strategiei României de corectare a deficitului bugetar excesiv. Am subliniat importanța menținerii direcției și a unei bune utilizări a proiectelor din PNRR pentru consolidarea economiei”, într-un mesaj transmis pe Twitter.

Miercuri, înaintea întâlnirii cu vicepreședintele executiv Dombrovskis, premierul Florin Cîțu a purtat discuţii și cu Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, şi cu Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.