La Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța debutează astăzi acțiunea de vaccinare a elevilor din județ.
În această perioadă premergătoare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a sprijinit Direcția de Sănătate Publică Constanța prin colectarea datelor privind vaccinarea elevilor cu vârste cuprinse între 16-18 din unitățile de învățământ constănțene, prin fluidizarea canalului de comunicare între instituțiile școlare și DSP, precum și prin diseminarea informațiilor medicale specifice acestei acțiuni.
În perioada următoare, aproximativ 1500 de elevi vor fi vaccinați în baza unui program stabilit de către Direcția de Sănătate Publică Constanța, astfel încât procesul educațional să nu înregistreze sincope și acțiunea să se deruleze cu succes.
Elevii care au acordul părinților pentru a se vaccina împotriva SARS-CoV-2 provin din 68 de unități de învățământ preuniversitar de stat și privat din județul Constanța.
Este îmbucurător faptul că această campanie de vaccinare la nivel național a determinat părinții să își exprime acordul pentru ca acești tineri constănțeni să fie vaccinați. Rolul nostru este în permanență acela de a oferi elevilor, părinților și colegilor noștri o informare corectă și completă cu privire la vaccinare și de a transmite în comunitate mesajul că școala înseamnă sănătate fizică, mentală și emoțională, fundament al dezvoltării echilibrate a societății noastre. În acest context, participarea celor aproximativ 1500 de elevi la vaccinare poate fi considerată un rezultat favorabil al eforturilor interinstituționale depuse până în prezent a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.