România – Georgia, primul meci al naționalei cu fani în tribune după 565 de zile

Prima reprezentativă a României va juca contra Georgiei, pe 2 iunie, de la ora 21:45, într-o partidă de verificare disputată pe stadionul Ilie Oană din Ploiești!

Federația Română de Fotbal le-a pregătit elevilor lui Mirel Rădoi două partide amicale în luna iunie. Astfel, “tricolorii” vor juca pe 2 iunie contra Georgiei, acasă, și cu Anglia, pe 6 iunie, în deplasare. Pentru România, stadionul Petrolului este unul destul de obișnuit, prima reprezentativă evoluând în mai multe rânduri acolo, ultima dată fiind tot într-o partidă amicală, contra Belarusului, încheiată cu scorul de 5-3.

Cu doar câteva zile înainte de duel, FRF a anunțat că suporterii pot reveni în tribune la un meci al naționalei pentru prima dată din noiembrie 2019. Totodată, forul național a prezentat și ce pași ar trebui urmați pentru ca fiecare persoană să primească accesul pe stadion. Aceștia trebuie să aibă asupra lor documentele care atestă vaccinarea / testarea COVID-19 conform regulilor stabilite prin Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății.

Mai multe detalii puteți găsi AICI

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri