Orban: Renate Weber nu a fost Avocatul Poporului român, ci a fost avocatul PSD

0
433

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a vorbit despre revocarea Renatei Weber, precizând că aceasta nu a fost Avocatul Poporului, ci al PSD.

Liderul PNL a precizat că miercuri va fi votat noul Avocat al Poporului, urmând ca în coaliție să se stabilească cine va ocupa respectiva funcție. De asemenea, liberalul a anunțat care este calendarul legat de numirea noului Avocat al Poporului.

“Am convocat şedinţa Birourilor Permanente Reunite ale celor două camere. Ca urmare a hotărârii Parlamentului de ieri prin care doamna Renate Weber a fost revocată din funcţia de Avocat al Poporului, poziţia a devenit vacantă şi Parlamentul are obligaţia legală de a proceda la desemnarea unui nou Avocat al Poporului.  Am stabilit calendarul pentru a vota noul Avocat al Poporului.

Depunerea candidaturilor din partea grupurilor parlamentare se va face până marţi, 22 iunie, orele 16 şi am stabilit termen de raport pentru comisiile juridice ale celor două camere, ziua de miercuri, ora 12.În cazul în care se va finaliza raportul comisiilor juridice, la ora 12 vom avea un nou Birou Permanent Reunit pentru a convoca plenul şi cel  mai probabil miercuri după şedinţa Birourilor Permanente Reunite vom convoca plenul pentru a finaliza procedura legală de numire a noului Avocat al Poporului”, a anunţat Orban.

Ludovic Orban: Renate Weber a fost avocatul PSD

El a precizat că viitorul Avocat al Poporului va fi cine va decide Parlamentul. Cât despre Gyula Fabian, susținut de UDMR, Orban a spus că acesta este una dintre propuneri.

El a mai fost întrebat şi despre intenţia PSD de a face o sesizare la CCR deoarece Renate Weber , revocată din funcţie miercuri, prin votul Parlamentului, nu ar fi avut dreptul la apărare.

“Cum nu a avut dreptul la apărare? A fost convocată şi prezentă şi în comisiile juridice”, a explicat Orban.

De asemenea, politicianul a declarat că Renate Weber nu a fost Avocatul Poporului, ci al PSD și a apărat interesele PSD.

Sursa: Adevarul Zilei