Cîțu, despre problema gunoaielor din București: Sunt prea mici sancțiunile? Le creștem

0
378

Premierul Florin Cîțu a intervenit, din nou, în problema gunoaielor din București, afirmând că dacă sancțiunile date de autorități sunt prea mici, acestea vor crește, astfel încât în Capitală să nu mai existe situații ca cea din Sectorul 1.

Întrebat despre problema gunoaielor de pe străzile Capitalei, Florin Cîțu a îndemnat autoritățile să treacă la de faza de constatare a problemei, la cea de sancționare.

„Trebuie să ne uităm, până la urmă sunt sancțiunile prea mici? Dacă sunt prea mici sancțiunile, mergem și le creștem. Eu aș vrea să trecem de la faza aceasta de constatare a situației și mă adresez la toți cei care am văzut că merg și arată că este gunoi acolo. Toți acești oameni, ca reprezentanți ai statului român, au atribuții foarte clare. Unde sunt probleme dați amendă, recuperați amenda și rezolvați situația”, a spus premierul, citat de Mediafax.

De asemenea, Cîțu a adăugat că astfel de probleme nu se rezolvă doar făcând pe „agenții constatatori”.

„Haideți să facem ceva, nu doar să mergem să arătăm că asta e problema și după aceea să ne spălăm pe mâini. Aștept de la agențiile statului care au abilități în aceste domenii să vină cu propuneri clare, dar și să aplice legea astăzi pentru toată lumea”.

Primăria sectorului 1 a fost amendată de Garda de Mediu cu suma de 160.000 de lei pentru că nu a luat măsurile de salubrizare a sectorului 1 și nu a prezentat documente privind respectarea legislației de mediu. Totodată, operatorul de salubritate a fost amendată cu suma de 70.000 de lei pentru nerespectarea condițiilor impuse în Autorizația de Mediu.

Sursa: Adevarul Zilei