Scandal în jurul unei platforme cu filme pentru adulți! 34 de femei au depus plângere

0
448

Peste 30 de femei au depus plângere penală împotriva Pornhub, cel mai cunoscut site cu filme pentru adulți.

Site-ul Pornhub este acuzat că pe platformă există videoclipuri în care apar femei care sunt victimele violurilor și agresiunilor sexuale. Unele dintre victime erau chiar minore.

Un număr de 34 de femei au depus joi o plângere la un tribunal din California.

„În acest caz este vorba despre violuri, nu despre pornografie”, se insistă în această plângere civilă la care AFP a avut acces.

Avocaţii susțin că este vorba despre „o întreprindere infracţională clasică” al cărei model de afaceri se bazează pe exploatarea în scopuri financiare a unui conţinut sexual ne-consensual.

Din cele 34 de reclamante, una singură și-a dezvăluit identitatea. Paisprezece dintre acestea susţin că erau minore la momentul faptelor. Acuzația principală este că Pornhub a profitat de pe urma acestor videoclipuri.

Serena Fleites a aflat în anul 2014 că o filmare cu ea, de pe vremea în care a avea 13 ani, a apărut pe Pornhub. În videoclip copila este supusă abuzurilor sexuale de către iubitul ei de la acea vreme.

Potrivit avocaţilor reclamantelor, compania MindGeek, sub umbrela căreia se află PornHub, deţine peste o sută de site-uri pornografice, case de producţie specializate şi diferite mărci corespondente, printre care Pornhub, RedTube, Tube8 şi YouPorn. Conform acestora, site-urile deţinute de grup însumează aproximativ 3,5 miliarde de vizite în fiecare lună.

Sursa: Adevarul Zilei