Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a avut loc, marți dimineață, în Arhipelagul Dodecanez din Grecia, situat în sud-estul Mării Egee.
Agenţii care monitorizează activitatea seismică din Grecia informează că epicentrul seismului a fost localizat la aproximativ 60 de kilometri sud de insula Kos.
Conform DPA și Agerpres, numeroşi locuitori ai regiunii au fost treziţi de cutremur, care s-a produs la ora 12:14 AM (22.14 GMT luni).
Potrivit televiziunii publice greceşti ERT, seismul a fost resimţit în tot sudul Mării Egee, inclusiv în insulele Kos, Rodos şi Creta. Nu au fost raportate daune sau victime, a precizat ERT.
Sursa: Adevarul Zilei