Simona Halep s-a retras de la Wimbledon

0
424

Simona Halep, locul 3 WTA, a anunţat că s-a retras de la Wimbledon.

Decizia a fost luată în urma accidentării la gambă pe care Simona a suferit-o în luna mai.

„Cu tristeţe anunţ că mă retrag de la această ediţie a turneului de la Wimbledon din cauză că nu m-am putut recupera complet după accidentarea la gambă”, a scris Simona Halep pe Instagram.

Sportiva a precizat că era entuziasmată să revină la Wimbledon. Românca a câștigat titlul din 2019

„Am dat totul pentru a putea juca la Wimbledon. Acum doi ani am trăit momente speciale aici. Eram entuziasmată şi onorată să revin pe teren ca deţinătoare a trofeului. Din păcate, corpul meu nu a cooperat şi trebuie să amân revenirea la Wimbledon pentru anul viitor”, a mai scris Halep.

Simona Halep ratează, astfel, al treilea turneu la rând, după French Open şi Bad Homburg.

Ediţia din acest an de la Wimbledon este programată în perioada 28 iunie – 11 iulie.

Sursa: Adevarul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.