Membrul AUR care a fost prins cu droguri asupra sa în Senat, și-a dat demisia din toate funcțiile

0
503

Mircea Gheorgheosu a anunţat vineri că şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţine în Parlament şi în Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR).

Conform unor surse judiciare, Mircea Gheorgheosu a fost dus la Secţia 17 Poliţie, după ce lucrători de la Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) de la Parlament ar fi găsit asupra sa un plic cu marijuana.

Gheorgheosu a declarat că „Până la finalizarea cercetărilor legale asupra faptelor pentru care sunt suspectat, îmi dau demisia din toate funcţiile pe care le deţin în Parlament şi în partidul Alianţa pentru Unirea Românilor. Rămân cu sufletul alături de toţi colegii şi prietenii care, cu dăruire şi devotament, vor continua să-şi dedice viaţa în serviciul binelui”.

El adaugă că este direct răspunzător pentru faptele sale, pe care le judecă legea românească şi care trebuie respectată.

„Dincolo de legea şi libertatea fiecărui om, în România există o lege şi ea trebuie respectată. Faptele de care sunt suspectat le judecă legea românească, oamenii din jur şi, mai presus de toate, Dumnezeu. Dar pentru faptele mele, ca om şi cetăţean, răspund numai eu”, afirmă Gheorghescu.

Potrivit oficialilor AUR, Mircea Gheorgheosu este membru AUR, lucra în departamentul de comunicare şi a fost purtătorul de cuvânt la congresul din ianuarie 2020.

Poliţia Capitalei a anunţat vineri că a fost solicitată de SPP să se prezinte la unul dintre punctele de acces ale clădirii Parlamentului, unde a fost identificat un bărbat care avea asupra sa un plic ce a ridicat suspiciuni.

„Lucrarea întocmită a fost transmisă unităţii competente material, Brigada de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti, la acest moment fiind în instrumentarea DIICOT – Structura Centrală”, a precizat sursa citată.

Copreşedintele AUR George Simion a afirmat se vor lua măsurile adecvate, după desfăşurarea anchetei.

Copreședintele AUR, George Simion, a declarat că „Aşteptăm desfăşurarea anchetei şi apoi vom lua măsurile adecvate. Cu siguranţă, domnul Gheorgheosu nu va fi propunerea noastră pentru prim-ministru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.