Parchetul General este avertizat de Florin Cîțu privind anchetarea Dianei Șoșoacă

0
552

Premierul Florin Cîțu afirmă că orice acțiune care vizează oprirea campaniei de vaccinare ar trebui să fie sancționată cu fermitate și că instituțiile statului nu trebuie să mai fie „timide”. El cere şi amendarea parlamentarilor care nu respectă obligaţia purtării măştii de protecţie în sediul instituţiei.

Întrebat, vineri, la Iaşi, cum comentează lipsa de atitudine a instituţiilor statului în cazul senatorului Diana Şoşoacă, care a blocat recent o acţiune de vaccinare într-o comună ieşeană, premierul Florin Cîţu a cerut fermitate, spunând că aşa ceva nu poate fi tolerat.

Premierul a spus că „Instituţiile statului nu ar trebui să fie timide, iar aici sunt foarte ferm. Orice acţiune care este făcută pentru a opri campania de vaccinare trebuie sancţionată cu fermitate de toate instituţiile statului. Am văzut că a mai fost un incident la Botoşani, deci nu putem tolera aşa ceva. Ieri în Parlamentul României am văzut deputaţi şi senatori ai unui partid care erau acolo fără mască pe toată durata acelei busculade pe care am văzut-o cu toţii. Este inadmisibil şi le cer instituţiilor statului să-i amendeze pe cei care nu respectă legislaţia, indiferent de funcţiile pe care le au în statul român“.

El le-a cerut instituţiilor statului să-i facă datoria şi să-i sancţioneze inclusiv pe “acei parlamentari care nu poartă mască în interiorul Parlamentului României“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.