Un studiu prezentat joi de Ministerul Sănătăţii din Israel arată că nivelul de imunitate împotriva coronavirusului al celor care au primit a treia doză de vaccin de la Pfizer este de zece ori mai mare, decât la cei care au primit a doua doză în urma cu mai puţin de cinci luni, relatează EFE, potrivit Agerpres.Studiul, publicat de New England Journal of Medicine, arată că doza suplimentară de vaccin a redus atât posibilitatea de contagiere cât şi cea de dezvoltarea de simptome grave ale bolii la cei vaccinaţi a treia oară.
La studiu au participat peste un milion de subiecţi cu vârsta peste 60 de ani care au fost împărţiţi în două grupuri: unul vaccinaţi cu a doua doză în urmă cu cel puţin cinci luni, şi un alt grup în care adulţii au fost vaccinaţi cu a treia doză în urmă cu cel puţin 12 zile.
Numărul de cazuri de coronavirus înregistrate în grupul care nu primise doza suplimentară a fost de 4.500, în schimb între cei vaccinaţi cu a treia doză s-au înregistrat doar 934 de cazuri.
.”Este evident că doza de ranfort este foarte eficientă în reducerea ratei infecţiilor şi a numărului de cazuri grave”, au semnalat autorii studiului care aparţin mai multor organizaţii ştiinţifice, academice şi medicale, sau care fac parte din Ministerul Sănătăţii.
Autorii au evidenţiat importanţa analizării rezultatelor actualei campanii de vaccinare cu doza a treia, pentru a contribui „la politicile ţărilor ce explorează strategii de combatere a pandemiei”.
Israelul se confruntă în prezent cu un val patru al pandemiei, iar autorităţile au insistat în repetate ocazii că vaccinarea populaţiei cu a treia doză este fundamentală pentru stăvilirea ei, mai ales în urma scăderii imunităţii organismului după câteva luni de la a doua doză.
Până în prezent, dintre cei aproape 9 milioane de locuitori ai ţării, aproape o treime au primit a treia doză de vaccin.
În ultimele săptămâni, în paralel cu avansare vaccinării, noile contagieri şi cazurile grave s-au limitat doar la persoanele nevaccinate, care reprezintă aproape 10 % din populaţie; 667 de pacienţi sunt în prezent internaţi pentru COVID-19.