Firea, de Ziua europeană pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale: În România, anul trecut, au fost înregistrate peste 1.300 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor

0
242

Peste 1.300 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor au fost înregistrate anul trecut în România, iar 554 s-au petrecut în familie, afirmă ministrul Familiei Gabriela Firea, într-un mesaj postat pe Facebook de Ziua europeană pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale. adăugând că ”nimic nu este mai revoltător”.

”Când vorbim despre copii, nimic nu este mai revoltător decât situaţiile de abuz sexual şi exploatare sexuală în care sunt implicaţi şi minori. Fiecare caz de care aflu îmi dă fiori! La nivelul Europei, astăzi marcăm Ziua privind protecţia copiilor împotriva acestor atrocităţi. Şi, chiar dacă ni se par greu de cuprins în cuvinte şi în gânduri, realitatea este terifiantă pentru că astfel de grozăvii există. Noi, autorităţile, avem responsabilitatea nu doar să facem ceva pentru victimele acestor abuzuri, ci şi pentru prevenirea şi combaterea acestor fenomene.

În România, anul trecut, au fost înregistrate peste 1.300 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, jumătate dintre ele, mai exact 554, s-au petrecut în familie! 57 de copii chiar au fost exploataţi sexual. Am avut cazuri când au fost implicaţi copii de 2-3 anişori ceea ce mi se pare terifiant. Cele mai multe cazuri, aproape 800, au implicat copii între 14 şi 17 ani”, scrie Firea.

Ea precizează că, pentru caastfel de drame să nu mai apară, trebuie să găsim puterea să vorbim despre acest fenomen, să găsim soluţii să-l stopăm şi mecanisme să-i sprijinim pe copiii care cer ajutorul, pentru că au trecut prin astfel de tragedii sau se simt în pericol.

”La începutul anului, am lansat numărul unic de urgenţă pentru copii 119, care a reprezentat o premieră la nivel naţional. Pentru prima dată, avem un singur canal unde pot fi anunţate cazurile de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copiilor. Până la începutul lunii noiembrie, fuseseră înregistrate peste 92.000 de apeluri, evident nu toate pentru cazuri atât de grave sau pentru situaţii limită”, aminteşte ministrul Familiei.

Ea precizează că este important ca aceşti copii sau apropiaţii lor să ştie unde să semnaleze orice problemă şi să ceară ajutor, chiar dacă e vorba doar de suspiciuni sau, uneori, de alarme false.

”Multe dintre cazurile grave, semnalate şi în spaţiul public, au ajuns în atenţia noastră în urma unor apeluri la Numărul Unic 119!”, subliniază Gabriela Firea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.