Meteorologii anunţă ploi moderate cantitativ în centrul, sudul şi estul ţării, până joi seară, iar în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, la altitudini mai mari de 1.700 de metri, lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea unele intensificări în est şi sud-est şi la munte. Judeţele Tulcea, Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa se vor avea sub atenţionare Cod galben de ploi abundente, până miercuri seară. În Bucureşti, vor mai fi ploi, chiar cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 18.00, până joi, la ora 20.00, vizând ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului.
Astfel, în intervalul menţionat, local şi temporar va ploua în centrul, sudul şi estul ţării. Se vor acumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte. Pe arii restrânse, mai ales pe parcursul zilei de joi, vor fi descărcări electrice şi grindină.
În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat de zăpadă.
Vântul va avea unele intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h.
Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă de marţi, de la ora 22.00, până miercuri la ora 18.00.
”În intervalul menţionat în Dobrogea şi sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă şi, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, a arătat ANM.
Codul galben vizează judeţele Tulcea, Constanţa şi parţial Călăraşi şi Ialomiţa.
În zona municipiului Bucureşti, până joi seară, cerul va avea înnorări, temporar va mai ploua şi se vor acumula cantităţi de apă în medie de 5…10 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar mai ales în după-amiaza zilei de joi vor fi posibile şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 16…18 grade, iar cele minime de 6…9 grade.
Sursa: Adevarul Zilei