Ligia Deca: Exmatricularea nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ

0
211

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat vineri, în dezbaterilor comisiei de învăţământ pe legile educaţiei naţionale, despre amendamentul care dă posibilitatea exmatriculării elevului din învăţământul obligatoriu, în cazuri grave, că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ.

 „Acest amendament permite exmatriculare pentru cazurile extrem de grave, sigur, cu o procedură care să asigure dreptul la contestaţie, dreptul la apărare etc. şi sigur că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ şi, sigur că da, după ce există un program în care să existe consiliere, să existe ajutorul necesar pentru îndreptarea comportamentului”, a spus Ligia Deca. ”Considerăm însă că, având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală, trebuie să avem prevederi”, a precizat ministrul, ea arătând că s-au inspirat din ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene. ”Ne-am uitat şi la ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene care, chiar dacă învăţământul este obligatoriu şi garantat, au această posibilitate de exmatriculare din unitatea de învăţământ pentru cazurile cele mai grave”, a arătat ministrul Educaţiei. Ea a mai explicat că reînmatricularea în acelaşi an şcolar sau în cel următor va fi stabilită „prin legislaţie secundară”. ”Cred că fiecare caz este aparte şi, în funcţie de evaluarea profesioniştilor, se poate determina dacă reintegrarea se poate face imediat sau este nevoie de o perioadă de consiliere, de îndreptare, de reevaluare şi aşa mai departe”, a afirmat ea.

Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a adoptat, vineri, un amendament la legile educaţiei naţionale, semnat de parlamentari de la PSD, PNL şi minorităţi, care prevede că exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învăţământului obligatoriu poate fi realizată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar. La dezbaterile din comisie participă şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Amendamentul adoptat prevede că ”exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învăţământului obligatoriu poate fi realizată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar, în vederea protejării dreptului la educaţie al celorlalţi beneficiari primari”.

Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare şi contestaţie se arată în amendament.

S-a menţinut însă interdicţia privind exmatricularea preşcolarilor.

Iniţiatorii precizează că eliminarea posibilităţii exmatriculării elevilor pentru abateri disciplinare deosebit de grave a erodat din autoritatea cadrelor didactice iar pentru fapte prevăzute de Codul penal pentru adulţi (tentativă de omor, trafic de substanţe cu efecte psihoactive) minorii nu pot fi traşi la răspundere.

Potrivit proiectului iniţial, era interzisă exmatricularea preşcolarilor şi a elevilor din învăţământul obligatoriu.

 

Sursa: Adevarul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.