Paul Stănescu: Munca nu trebuie să însemne doar supravieţuire, ci şi satisfacţie

0
216

Munca nu trebuie să însemne doar supravieţuire, transmite, luni, secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

El afirmă că obligaţia social-democraţilor de a reprezenta interesele şi drepturile salariaţilor „nu s-a încheiat şi nu se va încheia în viitorul apropiat”.

„Am sărbătorit recent 130 de ani de social-democraţie, pentru că este viziunea noastră ideologică şi este o idee puternică care a schimbat lumea în bine. Obligaţia noastră de a reprezenta interesele şi drepturile salariaţilor nu s-a încheiat şi nu se va încheia în viitorul apropiat”, scrie pe Facebook Paul Stănescu.

El arată că PSD continuă această misiune, pentru solidaritate şi dreptate socială.

 „Munca nu trebuie să însemne doar supravieţuire, ci şi satisfacţie şi oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională. De 1 Mai să fim recunoscători tuturor celor care îşi dedică timpul şi efortul pentru a îmbunătăţi lumea în care trăim”, încheie Stănescu.

 

Sursa: Adevarul Zilei