Reprezentanţii AUR au cerut Guvernului să conteste decizia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat-o cu privire la căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.
Totodată, AUR solicită Executivului să îşi exprime foarte clar poziţia cu privire la acest subiect. Aceştia mai spun că în cazul în care, în termen de trei luni, Guvernu refuză să conteste decizia CEDO, atunci AUR va demara procedurile pentru organizarea unui nou referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie.
„Săptămâna trecută CEDO a dat o decizie care nu obligă, atenţie, pentru că nu poate nimeni să oblige un stat suveran să îşi modifice în felul acesta legislaţia, dar condamnă România pentru că nu ar recunoaşte, într-un fel sau altul, ceea ce în cultura românească nu există. În România căsătoria liber consimţită este între un bărbat şi o femeie. (…) România nu s-a apărat la CEDO, nu a avut apărător! Vrem să trimitem un mesaj către Guvernul României să conteste, pentru că are termen de trei luni, să conteste această decizie şi să nu aplice aceeaşi politică a struţului când vine vorba de chestiuni care implică majoritatea românilor”, a declarat preşedintele AUR, George Simion, potrivit unui comunicat de presă al partidului.
Europarlamentarul Cristian Terheş a declarat că este important să i se transmită actualului Guvern al Romaniei „să atace această decizie la Marea Cameră a CEDO pentru a se clarifica această situaţie”.
„Când România a ratificat acest tratat şi această convenţie a făcut-o existând clar definit şi recunoscut la momentul respectiv că o familie, sau când vorbim despre căsătorie, vorbim despre căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, nu dintre un om şi altceva. (….) Când ai deschis această Cutie a Pandorei nu te mai opreşti. Prin urmare, reiterăm această solicitare Guvernului României să atace, să facă apel la această decizie, această hotărâre şi să meargă la Marea Cameră a CEDO pentru a putea fi tranşată această situaţie de către completul superior”, a completat Terheş.
Eurodeputatul român a precizat că problema în acest caz este că Romania în momentul de faţă este „constrânsă, şantajată să forţeze recunoaşterea a ceva ce poporul român spune nu vrea să o facă din varii motive”.
„Când România a acceptat şi Parlamentul acesta a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului era foarte clar care era definiţia unei familii. Pentru că problema se pune în felul următor: un trend astăzi îţi devine drept (…) Suntem în această fază în care un drept care nu e clar stipulat într-o lege, într-o convenţie, nu e ratificat de Parlament, ajunge printr-o interpretare jurisprudenţială să îţi devină obligatoriu ţie, unde poporul zice noi nu vrem să recunoaştem chestiunea asta. Că e ok, că nu e ok, asta e o altă dispută. Nu asta e disputa aici”, a adăugat Cristian Terheş.
De asemenea, europarlamentarul Cristian Terheş a arătat că această hotărâre a CEDO în care condamnă România pentru faptul că nu a recunoscut uniunile sau căsătoriile dintre mai multe cupluri de acelaşi sex „este una crucială nu doar pentru România, ci şi pentru restul statelor Uniunii Europene”.
Acesta a subliniat că „în momentul acesta nu doar România ca stat, ci naţiunea română este condamnată în primă instanţă de CEDO pentru că reprezentanţii aleşi direct de popor nu au făcut ce vor alţii să facă, dar nu vrea poporul, ceea ce e absurd”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, marţea trecută, că România a încălcat articolului 8 din Convenţie, respectiv dreptul la ”respectarea vieţii private şi de familie”, în cazul cuplurilor de acelaşi sex.
Decizia a fost luată cu cinci voturi la 2, în procesul intentat de Buhuceanu, Ciobotaru şi alte 20 de familii împotriva României.
Asociaţia ACCEPT a transmis că este vorba despre o „hotărâre istorică”, iar „România trebuie să recunoască şi să protejeze familiile formate din persoane de acelaşi sex”. De asemenea, ACCEPT a lansat pe reţelele de socializare o petiţie prin care cere autorităţilor să ofere tuturor famililor din România protecţie şi recunoaştere legală.
Patriarhia Română a transmis, marţea trecută, o reacţie cu privire la parteneriatul civil, după ce CEDO a decis că România a încălcat articolul 8 din Convenţie, respectiv dreptul la „respectarea vieţii private şi de familie”, în cazul cuplurilor de acelaşi sex. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, parteneriatul civil este „o reală subminare a asumării responsabilităţii integrale a celor doi soţi” şi legalizează concubinajul.
Pe 6 şi 7 octombrie 2018 a avut loc un referendum de modificare a Constituţiei României, demersul având la bază o iniţiativă cetăţenească demarată de Coaliţia pentru Familie, la sfârşitul anului 2015. Referendumul, susţinut şi de către BOR, nu atins pragul necesar validării.
Sursa: Adevarul Zilei