Gândul zilei
„Rodul rugăciunii curate este simplitatea, dragostea, smerita cugetare, stăruința și cele asemenea, pe care osteneala celui ce se sârguiește cu rugăciunea le odrăslește în viață înaintea roadelor veșnice. Rugăciunea se înfrumusețează cu aceste roade, iar când este lipsită de ele, osteneala este zadarnică. Și nu numai rugăciunea, ci și toată calea viețuirii înțelepte care aduce această odrăslire a dreptății este o cale adevărată și duce spre scopul cel drept. Iar cea care este lipsită de acestea rămâne un nume gol, care se aseamănă cu fecioarele nebune cărora le-a lipsit la vremea de trebuință untdelemnul pentru cămara de nuntă” – (Sf. Grigorie de Nyssa, „Despre nevoință”, în: Scrieri I [Părinți și Scriitori Bisericești, 29], Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, pp. 479-480).
Știai că?
Vechiul testament constituie partea întâi a Bibliei, cuprinzând cărţile sfinte, scrise până la venirea Mântuitorului. Cărţile canonice ale Vechiului Testament, fixate de canonul biblic iudaic şi pe care le menţine şi Biserica Ortodoxă, sunt în număr de 39. La acestea s-au adăugat şi cărţile necanonice de către evreii din diaspora. O dată cu traducerea Bibliei în limba greacă (Septuaginta), aceste cărţi au trecut şi în creştinism. Aceste cărţi sunt grupate în trei colecţii: Legea (Torah) care cuprinde cele cinci cărţi ale lui Moise (Pentateuhul); Profeţii (Nebuvim), în care intră profeţii anteriori (Iosua, Judecători, Regi), profeţii posteriori, mari (Isaia, Ieremia, Iezechia şi Daniel) şi mici (Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi); Scrierile (Ketuvim „celelalte“) din care fac parte celelalte cărţi de înţelepciune (Eclesiastul, Proverbele şi cărţile poetice: Iov, Psalmii, Cântarea Cântărilor). Vechiul Testament a fost scris în limba. ebraică, în afara câtorva texte mici, scrise în limba aramaică. Vechiul Testament constituie izvorul cel mai important pentru cunoaşterea religiei evreilor.
Pilda zilei
Şeaua şi rugăciunea
Un credincios se lăuda că, el când se roagă, nici un gând străin nu-i stă în minte.
Ca să-l cerceteze, preotul îi spuse:
– „Îţi voi dărui calul meu, dacă vei spune „Tatăl nostru” fără să te gândeşti la altceva.”
Omul se prinse, şi începu să spună rugăciunea. Pe la mijlocul ei, se opri, şi întrebă pe preot:
– „Îmi dăruieşti şi şeaua calului?”
Atunci preotul îi răspunse:
– „Nu-ţi dăruiesc nici calul și nici şeaua, fiindcă ai dovedit că nu te-ai putut ruga fără să nu te gândeşti şi la altceva.”
Omul, ruşinat, luă în sine hotărârea ca, în loc să se laude, să caute a face rugăciunea cum se cuvine.
Sursa: Realitatea Spirituala