Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis „să lupte până la victorie” în Gaza, semn că nici după eliberarea celor două ostatice americane nu va exista o pauză în bombardamentele efectuate de forţele de apărare israeliene (IDF) sau în privinţa aşteptatei ofensive a IDF în enclava palestiniană.
Gruparea islamistă Hamas, care controlează Gaza, a eliberat vineri două ostatice americane, pe Judith Tai Raanan, în vârstă de 59 de ani, şi pe fiica sa Natalie, de 17 ani, care au fost răpite în timpul atacului Hamas asupra sudului Israelului din 7 octombrie.
„Două dintre persoanele răpite sunt acasă. Nu renunţăm la efortul nostru de a aduce înapoi toate persoanele răpite şi dispărute. În acelaşi timp, vom continua să luptăm până la victorie”, a avertizat Netayahu într-o declaraţie de presă dată publicităţii vineri noapte târziu.
Se așteaptă ORDINUL invaziei terestre
Pe fondul tensiunilor tot mai mari, se încearcă pași importanți în vederea găsirii unei soluții la criza generată de conflictul dintre Israel și gruparea care controlează Fâșia Gaza. Premierul Benjamim Netanyahu a vorbit, din nou, în această seară, cu președintele american – Joe Biden.
Atacurile continuă, de ambele parti, iar spitalele nu mai fac față numărului tot mai mare de răniți. Peste 300 de mii de militari israelinieni sunt pregătiți în acest moment la granița cu Fâșia Gaza și așteaptă ordinul invaziei terestre, moment care de o săpămână se tot amână.
Ministrul israelian al Apărării le-a transmis celor 300.000 de militari din jurul Fâșiei Gaza că în curând vor vedea Gaza din interior. Semnalul asaltului decisiv este tot mai aproape, potrivit Comandantului.
Gen. YARON FINKELMAN, comandantul de sud al Forțelor Israeliene: „Îi lovim puternic. Acum, manevrele noastre constau în a duce războiul în teritoriul lor. Îi vom învinge în propriul lor teritoriu. Va fi lung, va fi intens”.
Liderul Hamas le cere susținătorilor săi să meargă la granița Israelului. Un nou atac cu rachete a fost lansat de Hamas în Tel Aviv. Sirenele au răsunat toată noaptea, iar proiectilele au fost interceptate.
A treia cea mai veche biserică din lume a fost lovită în urma bombardamentelor. Biserica Sfântul Porfirie era un adăpost pentru palestinieni, creștini și musulmani încă de la începutul războiului.
La cel mai mare spital din Gaza răniții sunt tratați chiar pe străzile din jurul unității.
Israelul a lansat un atac devastator asupra ascunzătorilor folosite de teroriștii Hamas. Zeci morți și de răniți au fost raportați în urma raidului din sudul Fâșiei Gaza.
Doi bărbați și o fetiță au fost răniți în urma unor lovituri cu rachete asupra orașului Kiriat Șmona din nordul statului Israel. Întreg orașul cu o populație de peste 22.000 de locuitori a fost evacuat. Autoritățile transmit alerte de evacuare pentru toate comunitățile pe o rază de doi kilometri de granița cu Liban.
Singurul drum spre Gaza, unde ar fi putea fi redeschisă frontiera cu Egipt, este distrus de bombe și este în continuare periculos. Israelul este de acord cu un coridor umanitar însă doar pentru hrană și medicamente.