Știai că?
Fericirile sunt un fragment din „Predica de pe munte” rostită de Mântuitorul pe Muntele Măslinilor, în Ierusalim, predică în care, pe lângă multe învăţături religios-morale, este cuprins textul Rugăciunii Domneşti „Tatăl nostru“ şi „Cele nouă Fericiri” (Matei 5, 3-11; Luca 6, 20-23). Fericirile sunt „principiile” sau „legile”S împărăţiei lui Dumnezeu. Fericirea este una singură, dar accedem la ea treptat, ca pe o scară a înălţării din desăvârşire în desăvârşire. Mântuitorul ne vorbeşte despre nouă Fericiri: 1. sărăcia cu duhul (smerenia); 2. plânsul şi întristarea pentru păcatele personale (pocăinţa) şi pentru aproapele nostru (lacrimile iubirii duhovniceşti); 3. blândeţea; 4. dragostea de dreptate şi îndreptare (săvârşirea din lăuntru a virtuţii); 5. milostivirea; 6. curăţia inimii; 7. pacea (cu Dumnezeu, cu sinele propriu, cu aproapele); 8. prigoana pentru dreptate (a celor nevinovaţi); 9. ocara şi nedreptatea suferite pentru Hristos, pentru Evanghelia şi Biserica Sa. Cel smerit îşi va plânge păcatele; cel ce-şi plânge păcatele va fi blajin, drept şi milostiv; cel ce va avea blândeţe, dreptate şi milostivire va fi curat cu inima; cel cu inima curată va fi paşnic, nu se va teme de primejdii, nu se va tulbura de calomnii şi îşi va păstra răbdarea în cele mai mari încercări, pentru numele Domnului, în credinţa şi nădejdea lui. „Fericirile“ au intrat în cultul Bisericii, alcătuind ultimul antifon la Liturghia din duminici şi sărbătorile sfinţilor, înainte de Vohodul mic (ieşirea cu Sfânta Evanghelie), reprezentând începutul lucrării publice a Mântuitorului. Deschiderea uşilor împărăteşti către sfârşitul acestui antifon (al treilea şi ultimul dinainte de ieşirea cu Sfânta Evanghelie) arată că Mântuitorul iese din viaţa necunoscută de până atunci şi Se arată, Se descoperă oamenilor, începând propovăduirea Evangheliei Sale.
Pilda zilei
Cumpărarea fericirii
Un prieten îmi povesti astfel:
Într-o zi, eram trist. Cugetam la greutăţile vieţii şi avusesem şi o suferinţă, venită de la oameni. Şi iată că pe uşa casei mele, se ivi prietenul care totdeauna ştia să biruie tristeţea.
Îmi zise:
– De ce eşti trist?
Îi spun de ce.
El, surâzând, îmi zise:
– „Hai să cumpărăm puţină fericire.”
M-am uitat cu mirare la prietenul meu. El nu glumea, ci râdea cu faţa deschisă:
– Ia ceva bani cu tine…- îmi spuse, şi plecarăm. Prietenul m-a dus și am căutat nişte săraci, cărora le-am dat de pomană câte un ban. Cu fiecare ban dat, tristeţea pierea din duhul meu, iar când ne-am întors acasă, amândoi eram cu sufletul plin de pace şi bucurie.
– Vezi – îmi zise prietenul – cum se poate cumpăra fericirea?
Şi de atunci, când încercarea şi tristeţea vin asupra mea, plec şi cumpăr fericirea, dând ajutor celor mai încercaţi şi mai trişti ca mine.
Sursa: Realitatea Spirituala