Caravana Medicală a ajuns în al patrulea județ, într-o singură lună. Spitalul Mobil staționează în 3 comune din Brașov: Șinca Nouă, Părău și Măieruș

0
129

Caravana Medicală își continuă misiunea de a veni în sprijinul românilor în Brașov. Este al 4-lea județ în care ajunge, în mai puțin de o lună de la începutul anului, și oferă servicii medicale de înaltă calitate oamenilor în fața cărora sistemul public de sănătate din România a eșuat lamentabil în ultimii 34 de ani.

În Brașov, Spitalul Mobil va ajunge în 3 comune: Şinca Nouă, Părău şi Măieruş. Oamenii sunt așteptați de medici specialiști să îi consulte și să îi trateze timp de 6 zile. Până acum, cel puțin 14.000 de oameni din 26 de județe au fost consultate de medicii și voluntarii Spitalului Mobil.

Bucuroși că au putut ajuta, doctorii Caravanei au plecat, însă și cu un gust amar din fiecare localitate. Mărturiile pacienților au fost cutremurătoare: mulți dintre ei nu mai ajunseseră la doctor de ani de zile, din cauza sistemului precar de sănătate din România.

Caravana Medicală este o speranță pentru români. Oamenii au posibilitatea de a fi consultați și tratați de medici specialiști. Mulți dintre pacienți nu au mai fost văzuți de un medic de ani de zile, iar Caravana Medicală le aduce acum speranța că vor primi îngrijirea de care au atâta nevoie.

Spitalul Mobil a ajuns în 4 județe de la începutul anului. În mai multe comune, oamenii stăteau la cozi pentru a fi, în sfârșit, consultați de doctori.

Spitalul mobil acoperă o gamă largă de specialități medicale, de la consultații oftalmologice, la consultații stomatologice, ecografii, EKG-uri și analize de sânge.

 

 
 

Sursa: Realitatea Medicala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.