Rusia afirmă că Ucraina a atacat Crimeea cu 38 de drone

0
59

Conflictul din Ucraina a ajuns în ziua numărul 739.

UPDATE 12:29 – Ucraina – Bilanţul morţilor în urma atacului de la Odesa a ajuns la 10 (autorităţi)

O femeie şi un copil de opt luni au fost găsiţi duminică în dărâmăturile clădirii lovite în noaptea de vineri spre sâmbătă de o dronă rusă la Odesa, ridicând numărul morţilor la zece, au declarat duminică autorităţile ucrainene, scrie AFP. 

„Acest atac asupra unei clădiri de nouă etaje din oraşul-port de la Marea Neagră a dus la moartea a zece persoane, inclusiv a unei femei găsite în dărâmături şi a unui bebeluş găsit lângă (această) femeie”, a deplâns guvernatorul Regiunea Odesa, Oleg Kiper.

Autorităţile au raportat anterior un număr de opt morţi.

Serviciile de urgenţă ucrainene au confirmat bilanţul a zece morţi, precizând că bebeluşul avea „opt luni”. Mama şi copilul „au fost găsiţi împreună”, au scris aceştia pe Telegram.

Ei au mai susţinut că lucrările de „curăţare” a zonei în care această clădire s-a prăbuşit parţial sunt încă „în curs”.

Cu toate acestea, autorităţile nu au raportat numărul răniţilor, deşi serviciile de urgenţă au menţionat că opt răniţi au fost confirmaţi sâmbătă seara.

„Astăzi, Odesa şi regiunea deplâng victimele atacului rusesc”, a mai spus Kiper într-un mesaj separat pe Telegram, invocând „durere mare” pentru „toată Ucraina”.

UPDATE 8:00

Sistemele de apărare anti-aeriană ale Rusiei au distrus toate cele 38 de drone pe care Ucraina le-a lansat asupra Peninsulei Crimeea duminică dimineaţă devreme, a afirmat Ministerul rus al Apărării, după ce pe reţelele sociale din Ucraina şi Rusia au apărut relatări privind explozii puternice în portul Feodosia, potrivit Reuters.

Ministerul rus al Apărării nu a precizat dacă sunt pagube sau victime, în declaraţia sa de pe Telegram.

Traficul rutier în apropiere de Feodosia a fost restricţionat, au anunţat anterior oficiali instalaţi de ruşi în Crimeea. Circulaţia pe podul care face legătura între Peninsula Crimeea şi Rusia continentală a fost întrerupt pentru câteva ore, fiind reluat în jurul orei 01.40 GMT, au afirmat, pe Telegram, oficialii instalaţi de ruşi în Crimeea.

Reţelele sociale ruseşti şi ucrainene au citat locuitori din Feodosia care au relatat că explozii puternice au fost auzite în zona portului maritim şi una depozit de petrol,  duminică, la ora locala 2 a. m. (sâmbătă, la ora 23.00  GMT).

Reuters nu a putut verifica în mod independent relatările privind exploziile. Deocamdantă, oficialii ucraineni nu au comentat.

Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina într-o mişcare condamnată de aliaţii Kievului în 2014, şi Marea Neagră au devenit un teatru crucial în războiul de doi ani.

Atacurile sporite ale Ucraine cu drone aeriene şi maritime asupra unor ţinte militare ruseşti au avariat sau au distrus nave şi şantiere navale din portul Sevastopol, atingând şi alte ţinte.

Moscova îşi foloseşte flota din Marea Neagră pentru a lansa atacuri de la distanţă în Ucrina. Dar pentru preşedintele Rusiei Vladimir Putin, apele care fac legătura cu Marea Mediterană sunt şi o trambulină importantă pentru a proiecta putere în Orientul Mijlociu şi în Europa.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că trupele sale au reuşit să diminueze puterea militară a Moscovei în Marea Neagră, ceea ce, spune el, cu un sprijin mai mare din partea aliaţilor Kievului ar putea duce la o victorie a ţării sale asupra Rusiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.