Frații Tate, arestați în România, la cererea autorităților din Marea Britanie

0
89

Frații Tate au fost arestați de autoritățile din România, pe teritoriul țării noastre, la cerea autorităților din Marea Britanie.

Frații Tate au fost arestați marți dimineața de autoritățile din țara noastră. Se pare că noile acuzații vin într-un dosar din Marea Britanie și ar fi vorba de fapte de natura sexuală, conform informațiilor pe surse, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS. Cei doi frați ar fi fost săltați de polițiști în miezul nopții trecute. Acest lucru a fost posibil în baza unui mandat european emis de Marea Britanie. Cei doi urmează să fie reținuți pentru o perioadă de 24 de ore pentru investigații suplimentare.

Frații Tate au fost acuzați de patru femei de viol, în Marea Britanie, într-un dosar mai vechi

Patru femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au intentat o acţiune civilă împotriva lui Andrew Tate pentru presupuse infracţiuni comise între 2013 şi 2016, în timp ce acesta locuia încă în Marea Britanie. Plângerile în procesul civil se referă la vătămări corporale şi la daune psihologice cauzate ca urmare a presupuselor agresiuni sexuale şi fizice violente, precum şi a controlului coercitiv.

Frații Tate nu se află la primele probleme de acest tip, ei au mai fost arestați în România

Fratele Tate, Andrew și Tristan, sunt figuri controversate, cunoscute pentru stilul lor de viață extravagant și pentru aparițiile frecvente în media socială. În decembrie 2022, au fost arestați în România sub acuzația de trafic de persoane, formare a unui grup infracțional organizat și viol. Autoritățile române au susținut că frații Tate ar fi recrutat femei sub pretextul unor relații de iubire, pentru a le exploata sexual și a le obliga să producă conținut pornografic.

Cazul a atras atenția internațională, având în vedere notorietatea lor online și discursurile controversate pe care le promovează. În timp ce Andrew Tate se descrie adesea ca fiind un antreprenor de succes și un „guru” al dezvoltării personale, criticii îl acuză că promovează misoginismul și manipularea. 

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.