Noua Lege a pensiiilor. Ce tip de concedii vor fi considerate perioadă contributivă la pensie

0
102

Ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu, a venit, miercuri seara, cu precizări importante legate de concediile care sunt considerate vechime în muncă, precizând că, în noua Lege a pensiilor, există avantaje pentru femei. „Este considerată perioadă contributivă și concediul de creștere copil, fie că este concediu maternal, fie că este concediu paternal”, a arătat Bucura Oprescu.

Potrivit acesteia, vârsta de pensionare se va egaliza, treptat, până în 2035, dar pentru fiecare copil (până la cel mult 3 ani şi 6 luni) vârsta de pensionare se reduce cu 6 luni.

Când intră pensiile majorate: anunțul crucial al ministrului Muncii. Simona Bucura Oprescu arată cum se calculează punctele de stabilitate

Ministra Muncii a mai spus că este considerat perioadă contributivă concediul pentru creşterea copilului.

”Subliniez o noutate a noii legi. Este considerată perioadă contributivă și concediul de creștere copil, fie că este concediu maternal, fie că este concediu paternal. Adică, o mamă care a stat în concediu de creștere copil pentru doi copii, 4 ani, va avea o creștere a stagiului de cotizare cu patru ani”, a explicat ministrul la un post TV.

În prezent, vârsta de pensionare pentru femei este 62 de ani și două luni, iar din iulie va fi 62 de ani și trei luni.

Până în 2030, vârsta de pensionare pentru femei trebuie să crească la 63 de ani, iar până în 2035, eșalonat, la 65 de ani. 

Citește și Ministrul Muncii: „Toate pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2025!” Noi detalii despre recalculare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.