Noi dezvăluiri în scandalul morților de la Spitalul Sf. Pantelimon. Numărul real al deceselor, ținut secret

0
85

Numărul real al morților de la Spitalul Sfântul Pantelimon este mai mare decât cel anunțat oficial, se arată într-o anchetă realizată de ziarul Cetățeanul. Potrivit sursei, nici Parchetul și nici conducerea Ministerului Sănătății nu au știut numărul real al morților.

După izbucnirea scandalului, oficialii au anunțat că în patru zile, la acest spital au fost înregistrate 17 decese, iar Colegiul Medicilor București a demarat o anchetă pentru acestea. În plus, s-au declarat doar 7 morți în prima zi, și anume joi, 4 aprilie 2024. Dar potrivit ziarului Cetățeanul, în acea zi NU au murit la secția ATI doar 7 pacienți, ci 12 dintre cei internați aici.

Asta înseamnă că, în total, în cele patru zile, de pe 4 până pe 7 aprilie, au fost înregistrate cel puțin 22 de decese, nu 17 cât au anunțat spitalul.

Întrebată dacă a verificat numărul decedaților din secția ATI pentru această zi de joi, 4 aprilie, Liana Pleș, președintele comisiei de disciplină a colegiului medicilor, nu a avut niciun răspuns.

 

Ulterior au apărut și datele oficiale ale spitalului, din care a reieșit că numărul real al decedaților din data de 4 aprilie a fost 12, nu 7. 

 

Imagine

Imagine

sursă: Cetateanul.net

În plus, potrivit anchetei, surse din cadrul spitalului au dezvălui că unul dintre martorii evenimentelor tragice dintre 4 și 7 aprilie ar fi fost ascuns de ancheta Parchetului.

Este vorba despre o infirmieră „promovată” asistentă fără concurs. Ea ar fi făcut scandal când a văzut ce ar fi făcut medicii pacienților, iar pentru că au auzit-o celelalte asistente, femeia a fost trecută din nou drept infirmieră și nu a mai figurat pe lista asistentelor predată procurorilor. Ca atare, infirmiera nu a fost audiată. 

Rezultatele DECESELOR SUSPECTE de la Spitalul Sf. Pantelimon, așteptate astăzi. Rudă pacient: Am dus-o pe mama vie și am luat un om mort

Sursa: Realitatea Medicala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.