Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a manifestat vineri rezerve faţă de ideea unui armistiţiu în războiul cu Rusia în timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris.
Ideea unui armistiţiu olimpic a fost avansată iniţial de preşedinţii francez şi chinez, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, în timpul vizitei celui din urmă la Paris pe 6 mai.
Macron a abordat ulterior această chestiune şi într-o discuţie telefonică cu Zelenski, apreciind că un astfel de armistiţiu ar putea înlesni o eventuală negociere între Kiev şi Moscova pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia.
„Până acum mie îmi sună ca o poveste neviabilă”
Totuşi, Zelenski a declarat vineri portalului de ştiri Ukrainska Pravda că detaliile iniţiativei nu îi sunt clare şi a vorbit despre riscul ca Rusia să profite de un astfel de armistiţiu.
„Cine va garanta că forţele lor nu vor înainta către noi în timpul încetării focului?”, a spus preşedintele ucrainean. „Aşadar, eu nu înţeleg detaliile. Până acum mie îmi sună ca o poveste neviabilă”, a adăugat el, la o săptămână după ce Rusia a pornit în regiunea ucraineană nord-estică Harkov o nouă ofensivă care, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, ar urmări doar crearea unei zone-tampon care să prevină atacurile ucrainene pe teritoriul Rusiei.
Putin susține că a fost „păcălit” de Occident
La finalul vizitei sale în China, Putin a dat şi el de înţeles vineri că nu agreează ideea unui armistiţiu în războiul din Ucraina pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice, dar a afirmat că este dispus să negocieze cu Kievul „pe baza acordului de pace nefinalizat” în tratativele de pace desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, acuzând că a fost atunci „păcălit” de Occident să-şi retragă trupele din nordul Ucrainei în schimbul unei promisiuni că urma să fie semnat acordul.
După ce Emmanuel Macron a adus în discuţiei ideea armistiţiului olimpic, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu a primit din partea Franţei nicio propunere concretă asupra aplicării unei asemenea iniţiative.